Politic

PSD Brașov și-a stabilit delegații la Congresul Extraordinar de alegeri

  • logomytex.png
 

Doar un număr de 29 de membri ai filialei își vor putea exercita votul pentru viitorul președinte al partidului, aspect față de care liderul filialei, deputatul Constantin Niță, și-a declarat nemulțumirea, anunțând că va propune modificarea procedurilor. Social-democrații brașoveni au fost convocați ieri seară la Conferința Organizației Județene, în vederea stabilirii delegaților care vor participa la Congresul Extraordinar al PSD din 20 februarie. După cum ne-a declarat președintele PSD Brașov, deputatul Constantin Niță, „pe ordinea de zi a întâlnirii s-a aflat stabilirea celor 29 de membri care vor reprezenta organizația noastră la Congres, dar și o analiză referitoare la situația politică actuală de pe scena românească, dar și din interiorul partidului”. În plus, sursa citată a spus că intenționează să supună atenției forului deliberativ al partidului și o altă schimbare importantă, privind modul viitor de alegere a președintelui partidului și a candidatului PSD la Președinția României: „Consider că ar fi oportun ca ocupantul sau ocupanții acestor funcții să fie desemnați prin votul majorității celor 600.000 de membri din țară ai PSD. Căutăm acum varianta tehnică prin care membrii noștri să poată să-și exprime opțiunea”.      (C.F.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google