112

SPECIALIZARE. În investigarea cazurilor de trafic de persoane, Polițiștii brașoveni împărtășesc din experiența britanicilor

  • logomytex.png
 

Ieri a fost lansat la Brașov un proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin care polițiștii brașoveni se vor specializa în investigarea cazurilor de trafic de persoane. Cu un buget de 128.720 de euro (98.720 euro din fonduri PHARE și 30.000 de euro cofinanțare), proiectul va fi implementat până în iunie 2010, în parteneriat cu organizații din Marea Britanie, respectiv Northern Ireland Public Sector Enterprises Limited (NI-CO), UK Human Trafficking Centre (UKHTC) și Migrant Helpline.
Cu acest prilej, șeful Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Brașov, comisarul-șef Florea Oprea, a declarat că, în această săptămână, au fost deja organizate cursuri la care au participat polițiști de proximitate, experții din Marea Britanie împărtășindu-le acestora din experiența lor în privința instrumentării și investigării cazurilor de trafic de persoane, de la identificarea victimelor și până la condamnarea traficanților. Aceste acțiuni vor continua în perioada următoare cu agenții Poliției Rurale, tocmai pe considerentul că, lucrând direct cu populația, se pot întâlni în mod direct cu cazuri de trafic cu ființe umane, pe care apoi le pot semnala rapid anchetatorilor.
Șeful IJP a făcut și o prezentare a situației existente la nivelul Brașovului, afirmând că în 2009 au fost identificate 38 de victime ale traficului de persoane, din care 21 de bărbați și 17 femei, respectiv șase minori și 32 adulți: „De reținut este că în 27 din cazuri, cei care recrutau astfel de victime erau în relații apropiate, de prietenie cu acele persoane. Datele arată că 26 dintre victime au fost trimise la cerșit, nouă au fost exploatate sexual, iar trei au fost duse la muncă «la negru». Principalele destinații au fost Spania, 19 cazuri, și Germania – 7. O situație deosebită s-a întregistrat cu o persoană, care a fost traficată în șapte țări”.
La nivel național, așa cum a declarat șeful Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, subcomisarul Romulus Ungureanu, au fost identificate anul trecut 780 de victime ale traficanților de persoane, din care circa 320 chiar în 2009.     (M.T.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google