Tunurile pe arbitraje!

Arbitri au ieșit în față în confruntările de miercuri seara, din optimile Ligii Campionilor la fotbal, contribuind semnificativ la stabilirea echipelor învingătoare.
Astfel, Bayern München a dispus de Fiorentina cu 2-1 (Robben – 11 metri, Klose / Kroldrup), dar ultima reușită a gazdelor a fost din ofsaid, lucru recunoscut inclusiv de antrenorul Louis van Gaal: „Am avut noroc. Am câștigat și este tot ceea ce contează. De 10 ani spun că arbitri trebuie ajutați de noua tehnologie. În fotbalul modern, nu se mai poate judeca doar din teren. Va fi greu la Florența, iar șansele sunt de 50/50%”. „Rivalii au marcat din ofsaid, dar trebuie să acceptăm situația”, a relatat tehnicianul grupării „viola”, Cesare Prandelli, care a adăugat: „Au fost câteva decizii incorecte. Noi am avut momente bune, dar și mai puțin optime de joc. Încă avem șanse să ajungem în sferturile de finală”. Mult mai dur a fost primarul din Florența, Matteo Rinzi, prezent pe „Allianz Arena”, lângă președintele UEFA, Michel Platini, și el scandalizat pe arbitraj: „Nu am văzut așa ceva în istoria fotbalului profesionist. A fost o adevărată rușine! Platini ar trebui să fie îngrijorat că deleagă astfel de arbitri. UEFA a făcut Fiorentina de rușine”.
Și Wenger a fost furios
Arsenal Londra a pierdut la Porto cu 1-2 (Campbell / Varela, Falcao), însă managerul englezilor, Arsene Wenger, a avut ceva de comentat la ultima reușită a rivalilor, susținând că arbitrul suedez Martin Hansson, același care a calificat Franța la Mondiale în returul barajului cu Irlanda, nevăzând hențul lui Henry, nu trebuia să acorde lovitura liberă care a precedat golul: „Arbitrul le-a făcut un cadou portughezilor! Sunt în fotbal de mult timp, dar niciodată nu am mai văzut așa ceva. O lovitură liberă indirectă executată rapid este mai tare decât un penalty. Nu poți să o aperi. E greu de înțeles, probabil nu sunt eu suficient de inteligent. Noi avem o șansă să întoarcem rezultatul în retur și am convingerea că vom reuși”. Omologul său, Jesualdo Ferreira, a afirmat cu totul altceva referitor la situația respectivă: „A fost o reușită corectă. Wenger este furios, dar Henry a înscris un gol asemănător pe când era la Arsenal. Am făcut un meci foarte bun, am demonstrat că avem valoare”. (S.R.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



