Editorial: „Let Women Ski Jump!”

„Harry Potter” a intrat în istoria săriturilor cu schiurile. După „dubla” adolescentină obținută la Salt Lake City, în 2002, acum, la Whistler, Simon Ammann a cucerit „aurul” și pe trambulina mare, astfel că este primul „icar” din lume cu patru titluri olimpice la activ în concursurile individuale. Surâzător, elvețianul chiar a comentat superba izbândă de sâmbătă seara, în România, în stilul lui J. K. Rowling: „Am trăit cu impresia că dețin o forță magică, datorită căreia am sărit așa departe!”.
În schimb, la ora când Schlierenzauer, Morgenstern, Malysz, Kasai ș.a. „zburau” deasupra Canadei, mii de simpatizante ale acestei captivante discipline sportive intrau pe „Facebook”, în grupul intitulat „Let Women Ski Jump!”, manifestându-și indignarea față de hotărârea CIO de a nu introduce săriturile feminine cu schiurile în programul olimpic din 2010, din cauza nivelului scăzut al performanței.
S-a adus în discuție principiul egalității, cu argumentul că, peste doi ani, la Londra, și boxul feminin va intra în familia instituției cu cele cinci cercuri (continente) înlățuite simbolic. Totodată, s-a inserat că primul salt cu schiurile al unei femei s-a produs în… 1863, când contesa austriacă Paula Lamberg a obținut, în rochie (!), un rezultat de… 22 de metri pe trambulina de la Kitzbühel. Apoi, între cele două războaie mondiale, norvegianca Johanne Kolstad a emigrat în SUA pentru a-și putea exercita hobby-ul, ea fiind „interzisă” la Holmenkollen din rațiuni tradiționaliste. Circulau în acele vremuri și pseudo-studii științifice, conform cărora femeile care sar la trambulină riscă să nu poată avea copii. În fine, prima reprezentantă a sexului frumos ce a depășit bariera unui salt de 100 de metri a fost finlandeza Tjina Lehtoli, în 1981. În anii ’90, la Kulm, austriaca Eva Gangster a bifat 167 de metri, pentru ca Daniela Iraschko, o conațională de-a sa, să treacă de 200 de metri la Planica.
Dacă anul trecut, la Liberec, s-au decernat primele titluri mondiale în săriturile feminine cu schiurile, specialitatea este inclusă, iată, la Jocurile Olimpice ale Tineretului – 2012, ce vor fi organizate la Innsbruck (repetăm, pentru ignoranți, România va găzdui în 2013 Festivalul Olimpic al Tineretului European, o cu totul altă mâncare de pește!). Poate, „tricolorele” Ioana Boeriu, Diana Trâmbițaș, Bianca Ștefănuță ori Julia Ștefan vor avea șansa unui culoar favorabil, urmând a beneficia de portanța necesară aterizării cu telemark la Soci, în 2014.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




