Sport

Chin cu Unirea Alba Iulia

  • article_248379_1.jpg
 

„Stegarii” au început returul Ligii 1 la fotbal cu frâna trasă, dar au câștigat trei puncte extrem de importante.
Sâmbătă, pe Stadionul „Tineretului”, „galben-negrii” au primit vizita grupării Unirea Alba Iulia, de care au trecut cu 2-1, după ce au fost conduși cu 1-0. După 25 de minute anoste, oaspeții au deschis scorul. St. Stancu s-a plasat greșit, Rădoi a centrat ideal, iar Cristea a îndeplinit o formalitate. Bucuria vizitatorilor nu a durat mult, Zaharia, care ieri a împlinit 32 de ani, marcând cu un șut din marginea careului mare, la a 100-a prezență în Liga 1. În mitanul secund, gazdele au irosit câteva șanse, dar au înscris golul izbăvitor cu cinci minute înainte de final: Zaharia, bine deschis de C. Munteanu, a centrat ideal, iar Sburlea a punctat cu ceva emoții în poarta goală.
Eliberat de stres după succesul elevilor săi, antrenorul Viorel Moldovan a comentat: „Sunt trei puncte importante. Ce am anticipat înainte de meci, s-a întâmplat. Știam că nu vom avea un ritm susținut, întrucât veneam după o pauză lungă, iar un joc oficial este diferit față de unul amical. Nu pot spune că am făcut un meci strălucit, dar ne-am creat ocazii de gol și, în final, am obținut o victorie muncită și meritată”.
La rândul său, tehnicianul oaspeților, Adrian Falub, a afirmat: „Din punctul meu de vedere, rezultatul nu este corect. Puteam pleca neînvinși, dar am primit două goluri copilărești”.

FC Brașov – Unirea Alba Iulia 2-1 (1-1)
Stadion: „Tineretului”; timp frumos; teren bun; spectatori aprox. 3.000
Au marcat: Zaharia (min. 28), Sburlea (min. 85) / C. Cristea (min. 26)
FC Brașov (galben-negru/negru/galben): Mincă 6 – St. Stancu 5, Abrudan 5.5, N. Diogo 5.5, Ezequias 6 – Roman 5.5 (min. 78 Cristescu), Ilyes (cpt.) 5.5 (min. 72 Landauri 5), N. Grigore 6, C. Munteanu 6 – Zaharia 7, Hadnagy 5 (min. 58 Sburlea 6)
Antrenor:  V. Moldovan 6
Unirea (alb-negru/alb/alb):  Cernea 5 – S. Rădoi 6, Galiassi 5.5, Vujadinovic 5.5 (min. 46 Poverlovici 5.5), Bucurică 5 – Olah 6, Dâlbea 5, Fl. Dan 5.5 (min. 71 Enzo 6), C. Cristea 6 – Jovanovic 5, Veljovic 5 (min. 81 Bălan)
Antrenor: A. Falub 5.5
Arbitri: G. Ionescu (Buzău) 6 – D. Mudura (Oradea) 6, R. Dimar (Marghita) 6
Cartonaș galben: Dâlbea
Observatori: N. Dobrescu, N. Marodin (ambii din București)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google