Sport

INTERESANT. Derby în Liga Campionilor – Fără surprize la Inter – Chelsea

  • logomytex.png
 

Jose Mourinho, antrenorul campioanei Italiei, Inter Milano, își întâlnește în această seară, pe „San Siro”, odată cu optimile Ligii Campionilor, fost echipă, Chelsea Londra. Ambele formații au probleme în defensivă, Chivu și Santon fiind accidentați în tabăra „nerr-azzurrilor”, în timp ce „albaștrii” nu pot conta pe Ashley Cole, iar Yury Zhirkov este incert. Totuși, ar putea reveni Javier Zanetti, Mourinho comentând: „Ţinând cont de caracteristicile adversarilor, de forța lor fizică și de intensitatea jocului acestora, am nevoie de Zanetti la mijlocul terenului”. Interesant va fi și duelul ofensiv dintre cele două grupări, cu Milito și Pandev, de o parte, respectiv Drogba de cealaltă. „Mourinho cunoaște Chelsea foarte bine, la fel și eu pe Inter, așa că nu vor fi surprize în această dispută”, a afirmat managerul trupei de pe „Stamford Bridge”, Carlo Ancelotti.
În cealaltă întâlnire a serii, adversare vor fi ŢSKA Moscova și FC Sevilla. Președintele andaluzilor, Jose Maria del Nido, a subliniat că important este să nu primească gol în Rusia, iar, „dacă vom reuși să înscriem, ar fi cireașa de pe tort”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google