Muay thai, sportul național thailandez, i-a cucerit și pe brașoveni

Italianul Gianfranco Montaguti este profesor pentru cei care vor să deprindă tainele acestei discipline
Pentru Gianfranco Montaguti, un italian stabilit de ceva vreme în România, sporturile de contact reprezintă un adevărat mod de viață. El a trecut de la box, la arte marțiale și, în final, a ajuns la muay thai, disciplină pe care acum o predă într-o sală de forță din Brașov.
„În 1973, pe când aveam 13 ani, tatăl meu a decis să mă ducă la box, întrucât în cartierul din Bologna în care locuiam puteam avea probleme… Am avut norocul să ajung la un club cu antrenori experimentați, care erau foarte atenți cu pregătirea sportivilor. Pe lângă tehnică și tactică, am primit și o adevărată lecție de viață acolo. Nu am reușit rezultate importante în cele 57 de meciuri la amatori și șapte la profesioniști, dar nici nu m-a interesat asta. Mi-am propus să învăț să mă apăr și am reușit. Apoi, pe la 20 de ani, am descoperit artele marțiale. Având deja tehnica de a lovi cu pumnul, a trebuit să mă concentrez doar la lucrul cu picioarele. În 1990 am ajuns ca turist în Thailanda. Fiind fan al muay thai-ului, am vrut să găsesc o școală bună, unde să pot învăța. În 1994, am cunoscut un antrenor de kick-boxing din Roma, care avea relații în Thailanda, și așa am început. Acest sport este extrem de iubit; cred că 90% dintre thailandezi îl practică. În fiecare cartier există o sală în care zilnic se organizează lupte. Am stat la Bangkok 11 luni, timp în care, zi de zi, opt ore le petreceam la antrenamente. A fost greu, dar a meritat”, a precizat Montaguti.
În 1998, Gianfranco s-a căsătorit la Bologna cu o româncă din Sf. Gheorghe, în țara noastră venind prima dată pentru a vizita „Castelul lui Dracula”.
„Mi-a plăcut mult România, iar după ce am divorțat am decis să rămân aici. Prin 2003 a apărut moda luptelor K-1 și am decis să fac și eu ceva. Nu am găsit ajutor, dar nu am cedat. Am început să predau muay thai, iar cei care au văzut cum lucrez și-au îndrumat și prietenii la cursurile mele. Nu îmi doresc să scot campioni, nu acesta este obiectivul, cei ce vin la orele mele o fac din plăcere, pentru a învăța să se apere și pentru a se mișca, exact ce am făcut și eu în Asia”, a încheiat interlocutorul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



