PD-L consideră ilegal bugetul Consiliului Județean

Consilierul județean PD-L Eugenia Secară a declarat ieri că bugetul aprobat luni de plenul Consiliului Județean(CJ), mai precis alocarea către primării doar a sumelor din cotele defalcate din impozitul pe venit și TVA nu respectă legea. „Bugetul nu se aprobă pe bucăți: o dată sumele alocate din cotele din impozit și TVA, iar apoi bugetul propriu al CJ. Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean, Aristotel Căncescu a afirmat că banii s-au distribuit pe criterii politice, nu în funcție de proiectele depuse de administrațiile locale, cum ar fi normal. În aceste condiții, cele 17 localități în care primarii sunt membri ai partidului nostru nu au primit nici un ban”, a declarat Secară. Reprezentanta PD-L va solicita conducerii CJ să ofere aleșilor județeni întregul buget, nu numai cele trei pagini publicate pe site-ul instituției. În consecință, Eugenia Secară spune că grupul consilierilor județeni PD-L va susține primarii să facă sesizările necesare către conducerea CJ și, totodată, va sesiza Instituția Prefectului pentru a verifica legalitatea modului în care a fost aprobat acel buget și, dacă este cazul, va solicita ca toate cele 42 de hotărâri să fie atacate în contencios administrativ. (R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




