Politic

Deputatul PD-L Gabriel Andronache vrea transformarea zonelor metropolitane în structuri administrative

El va susține un proiect de lege în acest sens

  • logomytex.png
 

Parlamentarul democrat-liberal susține că „un act normativ prin care să reglementeze acest aspect se impune în contextul mai larg al preconizatei reorganizări teritorial-administrative a României. În prezent asociațiile metropolitane funcționează ca organizații non-guvernamentale, iar intenția noastră este aceea de a transforma zonele metropolitane în structuri administrative, care să asigure dezvoltarea zonei”.
Potrivit acestui document, zona metropolitană este o structură administrativă de interes județean și urmează regimul juridic de înființare și funcționare al unei autorități publice locale. Conducerea acestor structuri ar urma să fie asigurată de un Consiliu Metropolitan, compus din membrii consiliilor locale ale localităților asociate, dar și din primarii localităților respective. Noul organism ar urma să se ocupe de reglementarea la nivel comunitar, adică va elabora bugetul anual sau multianual al zonei metropolitane, va adopta reglementările de urbanism, derivate din corelarea planurilor urbanistice generale ale localităților asociate, va aproba strategia de dezvoltare durabilă  precum și proiectul integrat de dezvoltare urbană al zonei, pe o perioadă de șapte ani. Hotărârile Consiliului Metropolitan vor fi obligatorii pentru toate localitățile asociate, iar de aplicarea acestora se va ocupa Direcția Generală Metropolitană, care, potrivit proiectului de act normativ, este structura executivă a zonei metropolitane.
Tot în proiectul prezentat de Andronache se specifică faptul că membrii Consiliului Metropolitan nu vor fi remunerați, iar între calitatea de consilier metropolitan și cea consilier local nu va exista incompatibilitate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google