PASIONANT. La zi în fotbalul european – Wayne Bridge s-a răzbunat pe teren

Pe „Stamford Bridge” a fost sâmbătă dezastru, lidera din Premier League, Chelsea Londra, fiind umilită de Manchester City, care s-a impus cu un neașteptat 4-2 (Tevez 2, Bellamy 2 / Lampard 2). Partida a marcat și întâlnirea dintre John Terry și Wayne Bridge, ultimul refuzând să dea mâna cu rivalul său după mult mediatizata poveste de budoar cu Vanessa Perroncel. „Albaștrii” au încheiat meciul în inferioritate numerică, după eliminările lui Belletti și Ballack, managerul Carlo Ancelotti apreciind: „Suntem dezamăgiți că am pierdut un joc important, primul de pe teren propriu. Ne-am pierdut echilibrul”. La rândul său, Roberto Mancini a concluzionat: „Am fost motivați, întrucât știam că această partidă ne poate schimba întreg sezonul”. Apoi, Arsenal Londra a dispus în deplasare de Stoke City, 3-1 (Bendtner, Fabregas – 11 metri, Vermaelen / Pugh), însă meciul s-a încheiat cum nu se putea mai rău pentru Aaron Ramsey, deoarece Ryan Shawcross i-a rupt piciorul în urma unui tackling. „Tunarul” a fost dus de urgență la un spital din Stoke, de unde a fost transferat la Londra, pentru operație. „Îmi pare rău pentru Ramsey. Este a treia accidentare de acest gen de când sunt la Arsenal și nu cred că aceste faulturi oribile sunt o coincidență”, a declarat managerul Arsene Wenger. Alte rezultate: Birmingham – Wigan 1-0 (McFadden – 11 metri); Bolton – Wolverhampton 1-0 (Knight); Burnley – Portsmouth 1-2 (Paterson / Piquionne, Yebda – 11 metri). Așadar, Chelsea păstrează șefia, cu 61 p, Manchester United are 60 p, iar Arsenal a acumulat 58 p.
Taifun „galactic”
Aflată pe penultima poziție a ierarhiei din Spania, Tenerife nu a putut emite pretenții în întâlnirea cu Real Madrid, vizitatorii fiind de neoprit, 5-1 (Higuain 2, Kaka, Ronaldo – 11 metri, Raul / Ayoze). În schimb, FC Barcelona a avut ceva emoții cu Malaga, golul victoriei venind din partea lui Messi, 2-1. Pe lista marcatorilor s-au mai aflat Pedro, respectiv Valdo. De asemenea, Getafe a cedat cu Zaragoza, 0-2 (Suazo 2). Prin urmare, FC Barcelona rămâne cu două puncte în fața rivalei Real Madrid (59 p).
Remiză nesatisfăcătoare
Pe „Olimpico” din Roma, în Serie A, confruntarea dintre Lazio și Fiorentina s-a terminat la egalitate, 1-1 (Siviglia / Keirrison), însă rezultatul nu ajută nici una dintre combatante. Trimis în tribună pentru că a comentat la deciziile arbitrului, tehnicianul gazdelor, Edy Reja, este optimist: „Am convingerea că vom rămâne în prima ligă”. Lazialii sunt amenințați cu retrogradarea, iar gruparea „viola” este abia a 10-a în clasament, cu 35 p. Totodată, Catania a trecut de Bari cu 4-0 (Ricchiuti, Llama, Morimoto, Martinez).
Recordul „aspirinelor”
Bayer Leverkusen a stabilit un nou record în 1.Bundesliga, după 0-0 cu FC Köln, rămânând neînvinsă în 24 de runde, însă această performanță este o slabă consolare, întrucât „aspirinele” (50 p) au doar cu un punct mai mult decât Bayern München, care a evoluat aseară. Apoi, Caçau a fost, încă o dată, omul meciului pentru Stuttgart în duelul cu Eintracht Frankfurt, 2-1, cele două goluri ale sale fiindu-le suficiente „șvabilor” pentru a-și apropia cele trei puncte. Oaspeții s-au aflat la conducere după reușita lui Kohler. La gazde, Marica a intrat pe teren abia în minutul 88. Restul meciurilor: Mainz 05 – Werder Bremen 1-2 (Bance / Borowski, Prödl); Hertha Berlin – 1899 Hoffenheim 0-2 (Ba, Ibisevic; Nicu a bifat ultimele 15 minute); Borussia Mönchengladbach – Freiburg 1-1 (Brouwers / Cisse); Bochum – FC Nürnberg 0-0; Schalke 04 – Borussia Dortmund 2-1 (Howedes, Rakitic / Sahin).
Lidera, amenințată
Montpellier a triumfat în disputa cu Rennes din Ligue 1, 3-1 (Marveaux 2, Camara / Briand), și a ajuns la același număr de puncte, 51, cu prima clasată, Bordeaux, care are, însă, două jocuri mai puțin. Și Lyon a urcat în ierarhie, locul 3, 49 p, la capătul partidei cu Nice, 2-0 (Lisandro, Apam – autogol), runda a 26-a fiind completată cu: Lorient – Sochaux 1-0 (Diarra); Monaco – Boulogne 1-0 (Maazo); Nancy – Grenoble 0-2 (Ravet 2); Toulouse – Lens 1-0 (Dupuis); Valenciennes – St. Etienne 1-0 (Audel).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






