Politic

Dezvoltarea rurală poate „resuscita” Brașovul

UE finanțează prin Programul LEADER proiectele de investiții din mediul rural, bazate pe tradițional

  • logomytex.png
 

Un număr de 40 de primari, consilieri județeni precum și oficiali specializați în realizarea și punerea în aplicare de programe europene s-au aflat în perioada 25 februarie-1 martie la Madrid, pentru a învăța cum pot fi accesate fonduri pentru dezvoltarea rurală, precum și cum pot fi puse în practică proiectele. Delegația edililor brașoveni – invitată de grupul spaniol IDEL – a fost condusă de președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, vicepreședintele Attila Kovacs și de coordonatorul Direcției pentru Relații Externe din CJ, Mihai Pascu.
Primarii brașoveni au vizitat pe parcursul deplasării cinci locații unde au fost puse în aplicare proiecte de dezvoltare rurală, raportat la specificul zonei. Trebuie precizat că în afara Madridului, care are o populație de circa 5,5 milioane de persoane, se află zone rurale de mare întindere, cu un mare potențial în privința realizării a diferite produse naturale, pornind de la fructe de pădure, legume, zarzavaturi, struguri, precum și lactate.
Grupul spaniol IDEL (specializat în accesarea de fonduri pe programul LEADER și derularea ulterioară a proiectelor) are în atenție în zona rurală a Madridului – spre exemplu regiunea Las Vegas – dezvoltarea unor proiecte care vizează continuitatea unor afaceri de familie, bazate pe realizarea și promovarea de produse ecologice, cum ar fi vinul, brânza de capră și de vacă, dar și diverse preparate conservate din legume, fructe și zarzavaturi.
De asemenea, este stimulat și turismul rural, fiind promovate pensiunile din zonele aflate în afara Madridului, la mare căutare la sfârșit de săptămână sau în perioada vacanțelor, când madrilenii încearcă să scape de stres și să ajungă să respire aer curat și să scape de nebunia unui oraș supraaglomerat.

Afaceri mici, dar profitabile
Practic, prin intermediul unor Grupuri Locale de Acțiune (GAL), micii întreprinzători (mai mult manufacturieri), pot accesa fonduri europene cu care fie să-și achiziționeze, completeze sau să-și modernizeze locațiile și echipamentele pe care le dețin.
Dacă este o bună afacere să realizezi dulcețuri, conserve de zarzavaturi, sare din ierburi și chiar… ceapă caramelizată, este o afacere tot atât de bună să produci brânză de capră învechită sau cu mucegai – cu arome aproape identice ca și costisitoarele lor „surori” din Franța. Producția fermei, unde se realizează și brânză de vacă (dar în cantități foarte mici), ajunge în mare parte la export.   Iar investiția este una la îndemâna oricui, în special a unui primar dintr-o zonă din Bran sau Ţara Făgărașului: 50 de capre, 10 vaci și un păstor din… Congo sau Mozambic (asta pe modelul spaniol – n.r.).   
O cramă veche de peste 200 de ani, cu un beci generos, dar amenajată într-o casă ca o gospodărie prosperă din Cristian, a ajuns să îmbutelieze circa 200.000 de sticle pe an, cu un vin de masă roșu, roze și alb. Și, vorbim despre un vin de o calitate atestată în timp în catalogul de specialitate și premiată constant la concursurile din ultimii 50 de ani, după cum atestau diplomele din restaurantul cramei.      
O afacere prosperă a devenit și transformarea unei case rurale într-o pensiune de lux, dar din care nu lipsește nici rusticul, nici „aerul” tradițional. Proprietarul pensiunii rurale, a explicat că în urmă cu 10 ani, când a avut ideea deschiderii afacerii, „eram un pionier în domeniu, fapt pentru care am avut și succes. Acum nu mai este la modă, dar fiind primul și extinzând afacerea, am deja o rețea proprie de clienți și un viitor asigurat”. 
Ideea este, însă, că aderând la sistemul GAL poți accesa ușor fonduri europene, pentru proiecte mici, dar foarte profitabile și bazate în special pe afaceri cu specific, tot mai căutate ca alternativă la stilul comercial al vieții pe fugă din secolul nostru.

„Adevărate «mine de aur»!”
Președintele CJ Brașov, Aristotel Căncescu, a apreciat că experiența spaniolă și parteneriatul cu grupul IDEL vor aduce doar beneficii în privința accesării de fonduri în județul nostru, asta pentru că „deși avem inițiative bune, lipsa consultanței a generat ca din sute de proiecte depuse să fie agreate doar câteva. În plus, este vorba despre un partener de marcă, având în vedere că Spania accesat 110% din fondurile europene disponibile pe diferite proiecte”.
Vicepreședintele IDEL, Miquel Mesa, a ținut să-și declare încrederea că la nivelul județului Brașov vor putea fi accesate fonduri pentru numeroase proiecte de dezvoltare rurală: „Există potențial în zona agroturismului și a promovării de produse tradiționale. Brașovul are zone care ar putea deveni adevărate «mine de aur» pentru mici investiții care să speculeze tradițiile și obiceiurile, din toate punctele de vedere!”.   
Primarii brașoveni s-au declarat nu doar încântați, dar și interesați să creeze GAL-uri și să aplice ceea ce au văzut, printre cei care își făceau, deja, planuri de proiecte fiind edilii din Feldioara, Poiana Mărului, Cristian, Moieciu, Sânpetru, Hărman și Mândra. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google