Prefectura instruiește primarii pe tema accesării de fonduri

Conducerea Prefecturii a convocat ieri primarii din județ la o ședință (desfășurată, însă, cu ușile închise), în vederea informării edililor asupra noilor programe lansate de Guvern, care vin în sprijinul comunităților pe care le reprezintă. Astfel, consiliile locale pot depune solicitări la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pentru a accesa fonduri pe Programul „Renașterea satului românesc” – în baza căruia se pot construi în fiecare localitate câte 10 case pentru specialiștii care lucrează în mediul rural.
Pentru a beneficia de acest program, administrațiile locale trebuie să pună la dispoziție terenuri în suprafață de minim 500 mp/locuință și să precizeze tipurile de case pe care le consideră necesare a fi ridicate, existând proiecte cu două sau trei camere.
Primarilor le-a fost prezentat faptul că pot obține garanții de stat pentru cofinanțarea proiectelor de investiții din fonduri europene pe care le derulează, acordarea de condiții mai facile pentru vânzarea locuințelor ANL către chiriași și introducerea administrațiilor în rândul beneficiarilor Programului „Rabla”, pentru autovehicule și tractoare.
Primarii, solicitați să colecteze dările locale
Prefectul Ion Gonțea i-a avertizat pe primari că trebuie să respecte cu strictețe prevederile Legii unice a salarizării în sistemul bugetar. De altfel, la dezbateri a participat și directorul Agenției pentru Prestații Sociale Brașov, Diana Borș, care a precizat că în cazul în care noile încadrări nu respectă legislația în vigoare va fi sesizată Curtea de Conturi.
Până în prezent, erorile semnalate de Agenția pentru Prestații Sociale (for abilitat să verifice aplicarea Legii unice a salarizării) au vizat sporurile incluse în salarii, date fără menționarea bazei legale. De asemenea, prefectul le-a atras atenția primarilor și viceprimarilor că în ceea ce îi privește legislația prevede acordarea de indemnizații, nu de salarii, care nu includ sporuri și cărora nu le sunt aplicabile contractele colective de muncă.
O altă temă abordată s-a referit la gradul de colectare a impozitelor și taxelor locale, prefectul atrăgând atenția că în unele localități nivelul de colectare este de 30-60%, fapt care generează un grad mare de dependență a comunităților de fondurile de la bugetul național.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



