Sport

„Stegarii” vor să se revanșeze după eșecul de la Ploiești

Dani Coman este apt de joc, antrenorul Viorel Moldovan decizând când îl va titulariza între buturi

  • article_249296_1.jpg
 

După ce au pierdut confruntarea cu Astra Ploiești și au căzut pe poziția a opta a clasamentului Ligii 1 la fotbal, „galben-negrii” vor să se revanșeze în fața suporterilor cu o victorie în partida de luni, cu FC Vaslui.
„Nu am avut o evoluție reușită la Ploiești, însă trebuie să ne revenim rapid și să învingem FC Vaslui. Avem două căi prin care putem ajunge în «Europa League» și sper că vom reuși. Nici în Liga 1 lupta pentru un loc între primele șase nu este pierdută. Mai sunt 15 etape și șansele au rămas intacte”, a punctat Dani Coman.
Goalkeeper-ul „stegarilor” și-a revenit după operația de menisc suferită anul trecut, precizând: „Din punct de vedere medical sunt apt, însă nu eu decid dacă voi apăra sau nu. Hotărârea este a antrenorului”.
La rândul său, Marian Cristescu a comentat: „La Ploiești, terenul și șansa nu au fost de partea noastră și am pierdut trei puncte importante. Ne creăm ocazii, dar, din păcate, le ratăm. Trebuie să scăpăm rapid de acest ghinion. Totuși, am rămas acolo, suntem în grafic și nu vom ceda”.
Disputa cu moldovenii lui Marius Lăcătuș va fi arbitrată la centru de bucureșteanul Alexandru Deaconu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google