112

Un traficant de droguri a fost prins în flagrant în timp ce vindea canabis

Extinzând cercetările, polițiștii au aflat că hașișul provenea de la un alt brașovean, care este dat în urmărire națională

  • article_249354_1.jpg
 

După două luni de monitorizare a unui grup de tineri despre care se bănuia că se ocupă cu traficul de droguri, polițiștii Biroului de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog (BCCOA) Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Brașov, au organizat la începutul lunii trecute un flagrant.
Astfel, în 8 februarie 2010, în jurul orelor 15.00, a fost prins pe o stradă din Brașov tânărul H.I.R., în vârstă de 21 de ani, în timp ce vindea 100 de grame de canabis, numit și hașiș, din categoria drogurilor de risc, în schimbul sumei de 1.000 de euro. La percheziția autoturismului în care avea loc tranzacția, polițiștii și procurorii au identificat și ridicat batonul de rezină de canabis.
Ca urmare, forțele de ordine au efectuat în aceeași zi patru percheziții domiciliare, atât la locuința celui prins în flagrant, cât și la alte adrese ale unor suspecți în acest dosar. Acțiunea a avut ca rezultat identificarea și reținerea unor instrumente folosite pentru consumul de droguri, precum pipă și narghilea. Totodată, în locuințele respective au fost găsite cartele SIM, carduri bancare și sume de bani, respectiv 450 de lei și 50 de euro. Asupra unuia dintre suspecții brașoveni, N.A.G., 28 de ani, implicat de asemenea în traficul de droguri, s-a găsit cantitatea de 1,48 grame de hașiș, acesta fiind cercetat în stare de libertate. Ultimul menționat este un cunoscut al organelor de anchetă încă din anul 2008, când a vândut unui investigator sub acoperire 3,77 grame de canabis, pentru ca în ianuarie 2010 tot el să cumpere de la un dealer stupefiante pentru consumul propriu. În schimb, H.I.R., tânărul prins în flagrant că vindea droguri, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind învinuit de trafic cu droguri de risc.
Cu ocazia cercetărilor, anchetatorii au stabilit că drogurile proveneau de la un bărbat de 29 de ani din Brașov, cu inițialele B.R.O., la ora actuală dat în urmărire națională, întrucât se sustrage cercetării penale. Curios este, însă, că el și-a angajat un apărător în acest caz.
Dacă sunt găsiți vinovați, tinerii brașoveni riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între trei și 15 ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google