Politic

64 de familii din Sânpetru au rămas fără electricitate

  • logomytex.png
 

Un număr de 64 de familii din Sânpetru au fost lăsate fără curent electric timp de aproape 24 de ore, deși aveau facturile plătite la zi. Cei în cauză sunt racordați la transformatorul unei societăți intrate anul trecut în procedură de lichidare și aflată la masa credală pentru achitarea datoriilor, în condițiile declarării insolvenței. Firma are la compania Electrica o datorie „istorică”, datorie care, însă, nu are nici o legătură cu respectivii consumatori debranșați. Potrivit legislației în vigoare, după ce se declară insolvența, dacă nu a pus sechestru pe vreun bun al datornicului, Electrica își poate recupera banii doar la finalizarea procedurii de lichidare, în caz contrar, forțând nota, comite un act ilegal.
Acest lucru le-a fost explicat reprezentanților Electrica atât de către lichidator, cât și de către subprefectul Ciprian Băncilă, ambii arătând că este un abuz sistarea furnizării energiei electrice, mai ales că oamenii sunt cu plata consumului la zi, precum și că este vorba despre o situație de natură socială. Cu toate acestea, rebranșarea s-a produs abia ieri după-amiază, la insistențele subprefectului și ca urmare a emiterii unei ordonanțe președențiale de către magistrații brașoveni, care au impus companiei de electricitate să respecte legea și să reia furnizarea de servicii către consumatorii în cauză.

„Un abuz flagrant!”
Comentând această situație, subprefectul Băncilă a apreciat că „oamenii nu au nici o vină că sunt branșați la rețeaua unei societăți în faliment. Câtă vreme sunt bun-platnici, trebuie să li se asigure servicii. În plus, era vorba despre copii și bătrâni, deci, o problemă socială!”.
La rândul său, deputatul Gheorghe Ialomițianu (economist de profesie) a ținut ieri să precizeze că a fost vorba despre „un abuz flagrant, fiindcă o dată ajunși la masa credală, nici unul dintre creditori nu poate fi avantajat în favoarea altuia la recuperarea datoriilor, nici măcar statul nu are vreun privilegiu. Astfel că, a justifica debranșarea ca metodă de recuperare a datoriilor firmei, este un act în afara legii! Indiferent de relațiile contractuale cu persoanele fizice care se alimentează de la firmă, Electrica nu poate avea pretenții să-și recupereze banii cu prioritate înaintea lichidării societății datornice!”.    

Explicații…
Potrivit purtătorului de cuvânt al Electrica Brașov, Erszebeth Bartha, consumatorii individuali care au fost debranșați nu sunt clienți ai companiei Electrica. „Mai mult ca sigur, societatea are datorii către Electrica, dar a subcontractat furnizarea energiei electrice. Din punct de vedere juridic, ceilalți consumatori nu sunt clienți ai companiei noastre, prin urmare nu suntem răspunzători de faptul că au fost debranșați, chiar dacă aveau facturile plătite la zi către furnizorul lor”, a mai spus purtătorul de cuvânt.     (C.D. & A.Z.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google