112
La Protecția Consumatorilor Brașov se depun lunar peste 200 de reclamații

Pentru neregulile constatate în luna februarie, comisarii au dat amenzi de circa 1,2 milioane de lei
Din cele peste 200 de reclamații depuse de brașoveni, cercetate și soluționate la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor în luna februarie, doar jumătate s-au dovedit întemeiate. Altfel, în cadrul acțiunilor de control desfășurate la operatorii economici din județ, 360 la număr, au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 1,2 milioane lei. Destule sancțiuni au fost date și în primele cinci zile ale lunii martie. De luni până în prezent, operatorii economici găsiți cu abateri în urma celor 92 de acțiuni de control au primit amenzi în valoare totală de 373.500 de lei.
De asemenea, au fost cercetate și soluționate 53 de reclamații venite din partea brașovenilor, 28 fiind întemeiate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




