Expres

Pacienții ar putea plăti pe medicamentele compensate de patru-cinci ori mai mult

  • article_249491_1.jpg
 

Bolnavii ar putea fi nevoiți să suporte costuri de patru-cinci ori mai mari pentru medicamentele compensate,  prin Contract-cadru privind asigurarea asistenței medicale în 2010, a declarat ieri Dan Zaharescu, directorul Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), în cadrul  Forumului Național al Asociațiilor de Pacienți. „Schimbarea modalității de compensare ar putea face anumite medicamente pentru hipertensiunea arterială, boală de care suferă 1,1 milioane de pacienți, să-i facă pe aceștia să plătească de patru-cinci ori mai mult”, a declarat acesta. Potrivit lui Zaharescu, pentru un medicament pentru boala Parkinson, de care suferă 40.000 de români, s-ar putea ajunge să plătească în plus 500-600 de lei.

Viața pacienților e în pericol
Directorul ARPIM acuză autoritățile că încearcă să împovăreze producătorii de medicamente, într-un an cu o criză fără precedent. Participanții la conferință au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că lipsa banilor ar putea duce la întreruperea multor tratamente vitale.
Prețurile la medicamente vor crește din 1 aprilie, în primul rând, întrucât prin legea bugetului de stat cursul de schimb a fost stabilit la 4,25 lei pentru un euro, în loc de 4 lei cum a fost în actul normativ din 2009. Cel mai mult se vor scumpi medicamentele aduse din Elveția, din cauza aprecierii francului, iar cele importate din Polonia se vor ieftini cu 11%, pentru că leul s-a întărit față de zlot. 
În Catalogul Național al Medicamentului (CANAMED) sunt înregistrate 5.042 medicamente, toate acestea având prețurile reglementate de Ministerul Sănătății. Din totalul acestor produse, 3.812 sunt străine și 1.230 autohtone.                            (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google