Se spune că așa cum va fi vremea astăzi, de Măcinici, va fi toată primăvara

Ziua de 9 martie (echinocțiul de primăvară după calendarul iulian) este considerată, în calendarul tradițional românesc, drept hotar între iarnă și primăvară. Ea este cunoscută mai ales sub denumirea ei din calendarul popular, Măcinicii. Se consideră că în 9 martie iau sfârșit zilele aprige ale Dochiei și încep zilele mai călduroase și blânde ale Moșilor. În această zi s-au suprapus, însă, două sărbători: una de înnoire sezonieră a timpului  –  Anul Nou agrar – când Dochia (anul vechi) moare, prefăcându-se în stană de piatră, și prima zi a Moșilor, jertfiți prin ardere pe rug pentru credința lor creștină neclintită. Aceasta din urmă sărbătoare din calendarul popular se suprapune peste cea din calendarul ortodox care îi cinstește pe cei 40 de Sfinți Mucenici din cetatea Sevastiei, torturați cumplit și uciși în chinuri groaznice pentru refuzul de a se fi lepădat de dreapta lor credință în Hristos.  De altfel, ziua de 9 martie este o sărbătoare de pomenire a morților, când se împart măcinicii, dar și fructe, nuci și alune.
Măcinicii, ca aliment ritual mâncat sacramental în ziua de 9 martie și împărțiți spre pomenirea morților, apar în toate zonele etnografice ale României. Măcinicii (numiți și Sfinți, Bradoși, brânduși, Moși de primăvară) sunt prin excelență, copturi antropomorfe. Simeon Florea Marian consemnează faptul că acestea arătau ca niște păpuși „cu cap, ochi, nas, gură, mâini și picioare, făcute din făină de grâu și frământate în miere, cu miez pisat de nucă, sau niște figurele în formă de om”. În sudul Ţării, formele antropomorfe din aluat, asemănătoare cifrei opt, nu erau coapte, ci uscate și fierte în apa în care se adăugau zahăr și miez de nucă. Măcinicii pot fi și în formă de albină, pasăre sau colac (cerc). Măcinicii (în număr de 40, 44 sau mai mulți) sunt sfințiți la biserică și împărțiți, uneori cu o lumânare aprinsă și un pahar de vin, spre pomenirea strămoșilor.

Practici rituale 
Fiind zi de început de anotimp și an (agrar), în 9 martie se făceau previziuni privind anotimpul și roadele: înghețarea pământului spre ziuă însemnea că toamna va fi târzie și fără brume. „Cum va fi timpul în ziua de Măcinici, așa va fi toată primăvara”.
Având credința că începerea lucrului la An Nou atrage după sine belșugul, în ziua de 9 martie era recunoscută de tradiție pentru „scoaterea plugului”, simbol al anului agrar ce începea. Tot acum se făceau înțelegeri între gospodari (tovărășie, sâmbrie) pentru a se ajuta la plug.
În dimineața zilei de Măcinici abundau practicile cu rol purificator: afumarea cu tămâie și stropirea cu apă sfințită a oamenilor și gospodăriilor. Prin curți și grădini se aprindeau focuri, iar oamenii săreau peste foc, astfel încât fumul să le pătrundă în haine. Focul se zgândără și se bate în el, dar și în pământ pentru încălzirea mai rapidă a timpului. Există credințe că Pământul este bătut cu botele (bâtele) sau toiagele de către Moși (cei 40 de Sfinți) pentru a scoate frigul din el și a aduce căldura.
Tot acum este atestată și beția rituală, tradiția populară susținând că este bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare cu vin, transformate, în unele zone, în tot atâtea pahare cu țuică.