OPORTUNITATE. Potrivit unui program al Ministerului Agriculturii, / Până în 2013 pot fi accesate fonduri pentru investiții în domeniul silvic

Ministerul Agriculturii a lansat un program de finanțare pentru domeniul silvic, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), program care a debutat în acest an și care va fi finalizat în 2013. Suma totală alocată este de aproape 500 de milioane de euro.
Potrivit datelor transmise Prefecturii Brașov, proiectul vizează îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii de dezvoltare și adaptare a domeniului silvic. Investițiile eligibile vor consta în realizarea și modernizarea drumurilor și a căilor de acces forestiere, achiziționarea și montarea de funiculare, precum și lucrări de corectare a torenților. Sumele vor fi alocate din Fondul forestier național.
Acest program vizează realizarea, la nivel național, a 2.010 km de drumuri forestiere și efectuarea de lucrări de protecție și îndiguiri în zonele cu pericol de inundații și eroziune a solului, pentru o suprafață de 220.000 ha. Bugetul alocat se cifrează la 267,79 milioane de euro.
Programul vizează și împăduriri și va fi aplicat doar pentru terenurile din evidențele Agenției pentru Plăți și Intervenții în Agricultură, iar numărul estimat de beneficiari la nivel național se ridică la 14.180, urmând a fi împădurite 49.348 ha. Suma alocată pentru acest program este de 229,34 milioane de euro, fonduri eșalonate până în anul 2013. În cadrul aceluiași program se dorește înființarea de noi pepiniere forestiere, precum și achiziționarea de utilaje și echipamente specifice.
(c.d.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




