Politic

Monopolul asupra furnizării gazului metan ar putea fi „spart”

Senatul a ratificat un acord privind cooperarea privind aprovizionarea cu gaze naturale din Marea Caspică și Orientul Mijlociu

  • logomytex.png
 

Senatorul PD-L, Florian Staicu, a ținut ieri, într-un comunicat de presă, să precizeze că Senatul a adoptat luni Legea pentru ratificarea acordului dintre Austria, Bulgaria, Ungaria, România și Turcia privind Proiectul Nabucco. Potrivit acestui proiect, România și Europa Centrală și de Vest vor fi aprovizionate cu gaze naturale din zona Mării Caspice și din Orientul Mijlociu.
Începând de anul trecut, senatorul Florian Staicu a avut mai multe interpelări și declarații politice pentru susținerea proiectului Nabucco: „În condițiile în care în multe orașe din România, printre care și Brașovul, există un monopol pe piață din partea anumitor companii care furnizează gaze naturale, construirea acestui gazoduct va aduce multe beneficii. Printre acestea se numără creșterea securității energetice a țării, diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale și a rutelor de transport”. Sursa citată a ținit să precizeze că românii se lovesc de abuzurile pe care furnizorii de energie le impun prin majorări nejustificate ale prețurilor și prin stabilirea, în mod unilateral, a clauzelor contractuale: „Pentru stoparea unui astfel de comportament este nevoie atât de intervenția instituțiilor abilitate să sancționeze furnizorii, cât și de alte surse de energie prin care să poată fi înlăturat monopolul și creată o piață concurențială”.     (C.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google