Noi reguli pentru schimbarea numelui

Conducerea Direcției Județene Comunitare de Evidență a Persoanelor Brașov și-a prezentat recent un raport de activitate referitor la demersurile cetățenilor de a-și schimba pe cale administrativă numele. Cererea de schimbare a numelui se va depune la sediul Serviciului, în raza de domiciliu a solicitantului. Pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate se depune la primăria ultimului domiciliu avut în țară, actele necesare fiind cererea de schimbare a numelui, motivată și însoțită de copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui, un exemplar al Monitorului OficiaI, extrasul din cererea de schimbare a numelui, consimțământul, dat în formă autentică, al celuilalt soț, în cazul schimbării numelui de familie purtat în timpul căsătoriei și copia de pe decizia de aprobare a autorității tutelare (dacă este cazul). Dosarul astfel constituit se înaintează spre analiză Direcției Județene Comunitare de Evidență a Persoanelor, care propune președintelui Consiliului Județean emiterea dispoziției. (CD.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




