Aleșii locali din Secuime au votat pentru oficializarea limbii maghiare

Președintele PCM, Szasz Jeno, afirmă că formațiunea pe care o conduce propune ca soluția de autonomie a Ţinutului Secuiesc să fie generalizată în întreaga țară, iar toate regiunile istorice să dobândească această autonomie.
„Până când vorbim de regiuni de dezvoltare, regiuni statistice de dezvoltare, nu este o soluție de descentralizare. Dacă reconturăm județele, dar nu dăm mai multe instrumente, și deliberative, și executive în mâna acestor regiuni redesenate, înseamnă că n-am făcut altceva decât am economisit ceva bani, că n-o să avem 40 de prefecți, ci o să avem nu știu câți, n-o să avem 40 de consilii județene, ci doar nu știu câte”, a subliniat Szasz Jeno.
Participanții la Adunarea Aleșilor Locali din Ţinutul Secuiesc de la Sfântu Gheorghe au aprobat cele patru proiecte de hotărâri aflate pe ordinea de zi, între care cel privind statulul limbii maghiare în zonă, precum și regulamentul de organizare și funcționare al Adunării.
Una dintre hotărârile adoptate se referă la oficializarea limbii maghiare în Ţinutul Secuiesc, participanții la Adunarea Aleșilor Locali de la Sfântu Gheorghe hotărând ca aceasta să aibă un statut identic cu limba oficială a statului.
Proiectul de hotărâre făcut public în luna ianuarie mai prevede că orice cetățean cu domiciliul în secuime are dreptul să folosească liber și în aceleași condiții ambele limbi, atât în scris, cât și oral, că autoritățile publice din regiune vor asigura folosirea oficială a ambelor limbi.
Și celelalte trei proiecte de pe ordinea de zi – declararea zilei de 15 martie ca sărbătoare oficială în zonă, cel privind adresarea Adunării către Parlamentul României în legătură cu statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc și cel privind adresarea către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – au fost adoptate de participanții la Adunarea de la Sfântu Gheorghe.
Aproximativ 300 de consilieri locali, județeni, primari și viceprimari din Covasna, Harghita și Mureș au participat, la Sfântu Gheorghe, la a doua Adunare a Aleșilor Locali din Ţinutul Secuiesc.
Acord tacit de la UDMR
Președintele executiv al UDMR, Csaba Takacs, a declarat, sâmbătă, că nu vede nimic nou în hotărârea referitoare la declararea limbii maghiare ca limbă oficială în Ţinutul Secuiesc. Takacs a arătat că România a semnat Carta Limbilor Regionale și Comunitare, iar din acest punct de vedere folosirea limbii materne este consacrată în legislația internă și nu își explică de ce întotdeauna acest lucru este privit ca o noutate din moment ce se folosește în relația cu autoritățile statului în zonele în care comunitățile minoritare au o anumită pondere.
Acesta a arătat că UDMR nu și-a asumat politic participarea la această manifestare, dar că se bucură că anumite organizații sprijină ceea ce este prevăzut demult în programul UDMR, principiile de autonomie și folosirea limbii materne.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



