Prefectura a cerut instanței să oblige CJ să deblocheze Programul „Cornul și laptele”

Juriștii Prefecturii Brașov au inițiat la finele săptămânii trecute o acțiune civilă în instanță împotriva administrației județene, în vederea obligării conducerii acesteia să continue derularea Programului „Cornul și laptele”. Reamintim că reprezentanții Consiliului Județean au cerut, încă din decembrie 2009, furnizorilor de produse lactate și de panificație în școli să sisteze livrările, motivând că nu dețin resursele financiare necesare achitării contravalorii facturilor.
În acest context, președintele CJ, liberalul Aristotel Căncescu, dar și vicepreședinte social-democrat al instituției, Ion Ochi, au arătat în repetate rânduri, că actualul Guvern nu a alocat fondurile necesare bunei derulări a programului menționat. „Am primit pentru asistență socială – incluzând Protecția Copilului, asistența persoanelor cu dizabilități, a centrelor de plasament etc. – fonduri de 520 de miliarde de lei vechi, iar necesarul nostru este de peste 630 de miliarde de lei vechi. Avem un deficit de 100 de miliarde de lei vechi și nu văd cum și de unde am putea suporta noi aceste lipsuri”, a precizat președintele CJ.
La rândul său, Ion Ochi a spus că „nu mi se pare firesc să facem comenzi și să nu avem cu ce plăti, astfel ca în final să băgăm firmele în cauză în faliment”.
Căncescu a mai afirmat, la vremea respectivă, că va face tot ceea ce se va putea pentru a asigura derularea livrărilor măcar în mediul rural, motiv pentru care la aprobarea bugetului propriu al Consiliului Județean Brașov au fost repartizate sume pentru menținerea livrărilor în mediul rural.
În ceea ce-l privește, prefectul Ion Gonțea a spus că „nu este suficient să derulezi acest program guvernamental parțial, adică la bunul plac, când legea impune derularea lui integrală, iar fondurile sunt asigurate. În prevederile legii, respectiv în anexe, se spune clar cum trebuie dirijați banii pentru asistență socială, «Cornul și laptele» având capitol separat. Nu se poate rezolva problema parțial și discreționar, astfel că am cerut magistraților să aplice în cazul Consiliului Județean principiul «obligației de a face», respectiv de a impune să pună în practică o chestiune legală și cu titlu imperativ”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




