Da` cu calul ce-a avut?

După un conflict avut cu doi căruțași, un pădurar din Zărnești a lovit iapa acestora cu toporul
Un brigadier silvic a avut o reacție cel puțin bizară atunci când a dat, duminică seară, de doi căruțași în pădurea dintre Vulcan și Zărnești, aflați în căutare de lemne pentru foc. După un schimb de replici, pădurarul a pus mâna pe toporul găsit în căruța localnicilor și a început să lovească atelajul, făcându-l țăndări. Mai apoi, s-a repezit cu toporul la calul de la căruță, lovindu-l cu putere în spinare. În acel moment, atât animalul, cât și stăpânii lui au luat-o la sănătoasa, speriați de ce ar putea să mai facă brigadierul. Când s-au oprit, cei doi au văzut că animalul sângera din abundență, astfel că au sunat la 112, cerând ajutor. Acesta a venit în scurt timp, în primul rând de la Asociația „Milioane de prieteni”, care a trimis de urgență la fața locului o echipă de veterinari. Unul dintre aceștia a declarat: „Când am găsit-o, iapa era în picioare, dar sângera foarte tare, având o tăietură destul de adâncă. Dacă nu interveneam la timp, calul risca să facă infecție. Este foarte important ca acest animal să primească îngrijiri post-operatorii, pentru că pericolul nu a trecut”.
Cercetat în libertate
La fața locului s-au deplasat și anchetatorii, pentru a lua probe. Potrivit datelor oferite de purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Liviu Naghi, „Poliția Zărnești a fost sesizată în 14 martie, în jurul orelor 19.00, că un brigadier silvic i-a lovit calul cu un topor. Din primele cercetări efectuate a rezultat că Nicolae G. (36 de ani) a depistat două persoane, care veniseră cu o căruță în pădure, cu scopul de a căuta lemne de foc. În urma unui conflict spontan, acesta a luat din căruța celor doi un topor, cu care a lovit calul, în zona lombară, precum și atelajul, distrugându-l parțial”.
Ca urmare, pădurarul este cercetat în stare de libertate, pentru distrugere și infracțiuni la legea privind protecția animalelor, în urma maltratării calului. Pe de altă parte, se fac verificări pentru a se stabili dacă cei doi localnici, proprietarii căruței cu care au venit în pădure, au sustras material lemnos. Dacă se va adeveri această suspiciune, este posibil ca aceștia să se aleagă și ei cu dosare infracționale, pentru furt.
Totuși, supărați că le-a fost distruse bunuri cu ajutorul cărora își câștigau existența, căruța și calul, cei care acum pozează în victime vor să ceară despăgubiri din partea agresorului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



