Sport

Exemplul Carlo Janka

Ca și Ingemar Stenmark, schiorul elvețian nu uită de unde a plecat

  • article_250371_1.jpg
 

Mulți dintre specialiștii schiului alpin îl compară pe elvețianul Carlo Janka, învingătorul marelui „Glob de cristal” în Cupa Mondială, cu celebrul suedez Ingemar Stenmark. Atât din punct de vedere al talentului, al rezistenței la presiunea competițiilor de anvergură, dar și pentru că ambii au crescut, în planul performanțelor, la țară.
Ingemar Stenmark s-a născut, ca și Anja Paerson – de altfel, la Tarnaby, un sat lapon cu doar 500 de locuitori, pe când Carlo Janka a văzut lumina zilei la Obersaxen, o localitate cu circa 800 de suflete, dar care are 120 de kilometri de pârtii de schi! Urmând exemplul lui Stenmark, Janka luptă asiduu pentru publicitatea și, implicit, prosperitatea așezării natale. La Obersaxen, anual, se dispută o etapă din Cupa Europei, în 2010 câștigător fiind localnicul Christian Spescha (21 de ani), el relatând: „Janka este un model pentru mine și o sursă de inspirație a tuturor tinerilor din sat”. Există și un club de schi alpin al micii comunități din Obersaxen, cu un buget anual de 150.000 – 200.000 de franci elvețieni, care a sărbătorit în week-end triumful eroului local, după încheierea întrecerilor de la Garmisch. „Vreau să depășim în popularitate Tarnaby-ul, mai ales că mi-am propus să obțin 131 de victorii în Cupa Mondială”, a spus fenomenalul Janka, Stenmark având în palmares doar 86 de succese.
    (M.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google