112

„LA RELANTI”. La aproape trei ani de când fiica minoră a depus reclamație, S-a început urmărirea penală a tatălui acuzat de viol

  • logomytex.png
 

Omul este anchetat în stare de libertate, întrucât s-a considerat că nu reprezintă pericol social. Dosarul nu a putut fi soluționat până acum de polițiștii covăsneni, pentru că s-a așteptat rezultatul expertizelor ADN.

Cazul unei minore din județul Covasna, despre care polițiștii spun că a fost bătută și violată de tatăl ei, a sărit într-o altă etapă decât cea a cercetărilor, după aproape trei ani de la comiterea faptelor.
În anul 2007, copila, în vârstă de 14 ani, a fugit de acasă, din comuna Hăghig, și a sesizat Poliția Feldioara, ce aparține de județul Brașov, că este bătută și violată în permanență de tatăl ei. Considerând că nu intră în raza lor de activitate, polițiștii sesizați au predat cazul colegilor din județul vecin. În urma cercetărilor prealabile, povestea fetei a fost confirmată. Astfel, a fost deschisă o anchetă împotriva bărbatului de 34 de ani, procedură care a durat aproape trei ani. Ieri, odată cu primirea ultimelor probe, dosarul a fost trimis Parchetului din Sf. Gheorghe, cu propunere de începere a acțiunii penale.
Subcomisarul de Poliție Andrea Buzsi, purtătorul de cuvânt al IJP Covasna, ne-a declarat: „Am primit rezultatul expertizelor ADN, singurele care mai trebuiau pentru a finaliza dosarul și a-l înainta Parchetului. Doar lipsa fondurilor necesare unor astfel de expertize ne-a făcut să amânăm atât de mult cercetările”.

Mai are cinci copii acasă
În tot acest timp, tatăl fetei a fost și va rămâne în continuare liber, anchetatorii socotind că omul nu reprezintă un pericol social. Din fericire, minora este internată într-un centru de plasament din Sfântu Gheorghe, însă acasă, împreună cu tatăl ei, mai trăiesc cinci copii, după cum ne-a specificat reprezentantul IJP Covasna. Cazul a intrat, la momentul respectiv, și în atenția Direcției pentru Protecția Copilului Covasna. „Infracțiunea s-a petrecut cu mai mulți ani în urmă. Atunci am luat toate măsurile legale necesare. În plus, am atenționat și Primăria din localitate să facă cercetări, iar dacă ar fi fost semnalate abuzuri, să ne sesizeze. De la acel eveniment nu a mai fost semnalat nici un alt caz în acea familie”, ne-a declarat directorul general adjunct al instituției, Katalin Szasz.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google