Sport

Editorial: Umbre în lumină

  • logomytex.png
 

În delirul său verbal, Cornel Dinu poate spune adevărul. De pildă, story-ul cu încercarea de mituire a fotbaliștilor dinamoviști de către un individ obscur, apropiat, zice-se, de Gigi Becali. Conform scenariului rocambolesc dat în vileag, Adrian Cristea, căruia i s-ar fi promis 100.000 de euro pentru un non-combat al „câinilor” în fața Stelei, l-a anunțat, speriat, pe Cornel Ţălnar, acesta transmițându-i imediat nașului protector mizeria din subteranele și încrengăturile derby-ului.
„Meseria de antrenor e foarte grea, sunt tensiuni fantastice. Ţălnar a fost certat de conducere legat de subiectul Adrian Cristea. A fost jignit și înjurat ca la ușa cortului. E o rușine! De dimineață (miercuri – n.a.), când a aflat de tentativa de mituire, voia să plece de la Dinamo, de scârbă. Amărâtul ăsta a trăit într-o tensiune fantastică”, a nuanțat „Mister”, devenit mai nou persona non grata printre butelii, în dialogurile purtate în miez de noapte pe la televiziunile sportive, într-o încercare disperată de a dezinfecta latrina în care se bălăcește Liga 1.
Făcând abstracție de petele sale istorice, „Procurorul” chiar a insistat ca, acum, diriguitorii „alb-roșii” să arunce batista de pe țambal, să sesizeze Parchetul, să se facă anchetă, iar adevărul să triumfe și vinovații să plătească, potrivit legii. Vă dați seama ce l-o fi înfuriat pe Borcea chestia asta (apropo, veți vedea că „Ţânțarul” nu va mai mânca mult timp o pâine albă în „Ștefan cel Mare”), observându-se și de pe Andromeda că în fotbalul românesc domnește încă Omerta, în ciuda câtorva „sifonari” insignifianți.
În rest, „Procurorul” l-a creionat „Oranj”, aromat, ca o licoare de Cotnari, în stilul mentorului său spiritual Fănuș Neagu, pe unicul conducător din „Ghencea”: „A vrut să ne ciuruie. El, săracul, a ajuns să ne reprezinte la Bruxelles și vorbește despre fotbal”…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google