Negocieri eșuate între sindicaliști și Guvern pe tema salarizării unitare

Calendarul protestelor rămâne neschimbat
Premierul Emil Boc s-a întâlnit din nou, sâmbătă, cu reprezentanții sindicatelor, pentru a discuta pe marginea legii salarizării unitare.
La finalul negocierilor, șeful Executivului a anunțat că va propune, marți, sindicatelor un proiect de OUG prin care sistemul de salarizare în sectorul bugetar să fie aplicat unitar pentru toate categoriile de personal. Sindicaliștii, însă, au anunțat că își mențin calendarul protestelor, întrucât actul normativ pregătit de Guvern este făcut „pe picior, în două zile”, și nu ar putea rezolva problemele.
Confederațiile sindicale CNSLR Frăția și CSDR s-au retras vineri de la negocieri, acuzând că la întâlnire au venit și persoane care nu au legătură cu subiectele în discuție și că premierul a bătut cu „pumnul în masă’’.
Sindicaliștii au anunțat sâmbătă, după discuțiile cu premierul, că își mențin calendarul protestelor. Ei sunt de părere că actul normativ pregătit de Guvern până marți este făcut „pe picior, în două zile”, și nu ar putea rezolva problemele. „Protestele angajaților din învățământ vor continua și ne vom întâlni din nou marți, la ora 15.00, pentru a analiza ordonanța propusă de guvern ce vizează acoperirea sumelor pierdute din salariile din învățământ”, a anunțat președintele FSLI, Aurel Cornea. „Pe 25 martie ne vedem în fața Guvernului”, a precizat la rândul său Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret.
Guvernul va propune sindicatelor un proiect de ordonanță de urgență prin care sistemul de salarizare în sectorul bugetar să fie aplicat unitar pentru toate categoriile de personal, în interiorul unei mase salariale a cărei valoare să fie menținută la nivelul celei din 2009, a declarat premierul Boc. El a precizat că o primă formă a actului normativ va fi prezentat marți confederațiilor sindicale.
Șeful Guvernului a arătat că discrepanțele salariale sunt determinate atât de sentințele judecătorești care acordă angajaților din învățământ majorarea salarială de 50%, deși Guvernul a acceptat pentru profesori, în 2008, o creștere de 17% și a abrogat deja prin acte normative diferența de 33%, cât și de includerea în contractele colective de muncă a unor sporuri nerecunoscute de legislația în vigoare.
Boc a explicat astfel că este necesară intervenția Guvernului pentru că Legea de salarizare unitară să fie aplicată unitar în cazul tuturor categoriilor de bugetari.
Discuții pentru salariul minim
„Luni, la Ministerul Muncii, vom începe să discutăm pe marginea salariului minim. La BNS oamenii lucrează deja. Luni, la Finanțe, vom discuta la nivel de specialiști, oameni care cunosc finanțe, economie, statistică, pentru că nu ne vom mai putea lasă pe mâna domnului Gherghina (n.r. – Gheorghe Gherghina, secretar de stat în MF)”, a declarat, sâmbătă, Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical (BNS). La rândul său, Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret, s-a aratat mulțumit de faptul că guvernanții au înțeles că sunt necesare corecții la Legea salarizării unitare. „Sunt necesare corecții. Noi le vom propune și sperăm să găsim receptivitate. Suntem în pragul declanșării unor proteste de mare amploare”, a subliniat Nistor, adăugând că stă la îndemâna premierului să le dezamorseze.
„În perioada de criză este necesar dialogul cu partenerii sociali, cu federațiile sindicale. Sperăm ca premierul să dea dovadă de deschidere, această stare de iritare nu-i va fi benefică în nici un caz”, a mai spus Nistor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




