FC Brașov, echipa păcii

FC Brașov s-a transformat dintr-o echipă serioasă într-una de pluton, ce nu poate pune probleme nici măcar grupărilor care se zbat să nu retrogradeze. La începutul sezonului au fost planuri mari, de „Europa League”, dar acum mai aproape de „galben-negrii” este Liga 2.
La Piatra Neamț, „stegarii” s-au făcut de râs în fața unei echipe, care, chiar dacă nu le-a fost net superioară, măcar a vrut să câștige. După ocazia lui Zaharia, rezolvată cu ajutorul barei de Villadsen, nemțenii au deschis scorul prin Mulisa, care a reluat simplu, din șase metri, într-o fază în care apărătorii brașoveni și-au bătut joc de tot ce înseamnă fotbal și disciplină tactică. Totuși, Savic a egalat rapid, după o gafă a danezului din poarta moldovenilor, dar la faza imediat următoare, Cebotaru, plecat din ofsaid, și-a readus echipa în avantaj. Mulisa putea face 3-1, însă N. Constantin s-a opus, iar apoi Diogo a luat la țintă bara, cu un șut din careul mic. Repriza a doua nu a mai contat, remarcându-se doar lovitura de cap a lui Zaharia, scoasă de Villadsen, și șutul puțin peste tras de Landauri.
S-a încheiat 2-1 și „galben-negrii” de sub Pietricica mai speră să se salveze, în timp ce „stegarii”, dacă mai fac un pas greșit acasă, s-ar apropia de retrogradare.
„Pot găsi scuze”
La final, antrenorul oaspeților, Viorel Moldovan, a comentat: „Am așteptat multe de la acest duel, însă nu am reușit să trecem peste perioada proastă în care ne aflăm. Mi-am dorit mai multă responsabilitate, concentrare din partea băieților, dar, din nou, am primit goluri prostești. La reușita de 2-1 a contribuit și asistentul. De fapt, arbitrajul rămâne sub orice critică, ca de fiecare dată de la începutul returului. Sunt la trei înfrângeri consecutive, aș putea găsi o grămadă de scuze, aș ști să explic situația, dar n-am încă starea de spirit. Băieții trebuie să se trezească, eu mi-am asumat responsabilitatea eșecurilor în trecut, sper ca acum să o facă și ei. Prezența noastră în cupele europene mi-am scos-o din minte pentru acest sezon”.
Deși în unele medii s-a vehiculat schimbarea antrenorului, Dinu Gheorghe, președintele executiv al „stegarilor”, a fost categoric: „Vom continua cu Viorel Moldovan cel puțin până la finele sezonului”.
Ceahlăul Piatra Neamț – FC Brașov 2-1 (2-1)
Stadion: „Municipal – Ceahlăul”; timp frumos; teren bun; spectatori aprox. 3.000
Au marcat: Mulisa (min. 16), Cebotaru (min. 24) / Savic (min. 23)
Ceahlăul (galben complet): Villadsen 5 – Dikaba 6, Forminte 6, Vițelaru (cpt.) 6, Dumitraș 6 (min. 79 Dragomir) – Stevic 6, Balde 6 – Cebotaru 7, Vasilache 6 (min. 68 Rudison 6), Jeremic 6 (min. 81 Bărcăuan) – Mulisa 7
Antrenor: Z. Filipovic 6
FC Brașov (negru-galben/negru/alb): Coman 4 – St. Stancu 5, Diogo 4, N. Constantin 4, Ezequias 3 (min. 46 Cr. Ionescu 5) – I. Voicu 5, Ilyes (cpt.) 5 (min. 76 Sburlea), N. Grigore 4, C. Munteanu 3 (min. 46 Landauri 5) – Zaharia 4, Savic 5.5
Antrenor: V. Moldovan 5
Arbitri: O. Hațegan (Arad) 7 – D. Mudura (Oradea) 7, N. Megheșan (Târnăveni) 4
Cartonașe galbene: Forminte, Balde / Cr. Ionescu, Zaharia
Observatori: C: Gheorghe (Suceava), D. Gherasim (București)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



