Soluția turismului de criză

Vacanțele în rate au fost atracția Târgului de Turism, desfășurat în București în weekend-ul trecut. Românii par tot mai atrași de această soluție în condițiile în care nu au bani să plătească pe loc o vacanță.
„Începând de la salariul minim pe economie, nu trebuie să ai un salariu foarte mare ca să-ți poți permite o vacanță. Este o posibilitate pentru fiecare om să-și petreacă o vacanță cu posibilitatea de a plăti de la 3 la 12 rate”, a declarat Roxana Câmpeanu, managerul unei agenții de turism. Persoanele care apelează la o vacanță în rate au la dispoziție trei variante de plată. În funcție de agenția la care apelează, o persoană plătește un avans cuprins între 20 și 50%, după care poate achita vacanța în rate lunare, periodice sau poate plăti integral cu două săptămâni înainte de începutul concediului.
Reprezentantii agențiilor sunt de părare că aceasta este soluția la îndemână oricui în 2010.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




