Sport

„Diavolii” i-au dovedit pe „cormorani”

Prin urmare, trupa lui Alex Ferguson a preluat șefia în Premier League

  • article_250918_1.jpg
 

Manchester United s-a impus în derby-ul cu FC Liverpool, 2-1 (Rooney, Park / Torres), și rămâne lideră în Premier League, cu 69 de puncte. „A fost un joc strâns, dar am avut răbdare și am marcat un gol important prin Park”, a precizat managerul „diavolilor”, Alex Ferguson, completat de omologul său, Rafa Benitez: „Adversarii nu au avut prea multe ocazii, dar nici noi. Când se întâlnesc două echipe de top, întotdeauna lucrurile mărunte fac diferența. Cu puțin noroc, puteam obține un rezultat de egalitate”. Chelsea Londra (65 p), în schimb, a plecat cu un singur punct de la Blackburn, 1-1 (Drogba / Diouf), managerul Carlo Ancelotti afirmând: „Este un moment dificil, dar nu trebuie să ne pierdem încrederea”. Totodată, Fulham a pierdut cu Manchester City, 1-2 (Murphy – 11 metri / Santa Cruz, Tevez).

Oportunitate ratată
AC Milan a ratat șansa de a deveni lideră în Serie A, întrucât a obținut doar o remiză cu Napoli, 1-1 (Inzaghi / Campagnaro), astfel că se menține pe locul secund, cu 59 p, după Inter Milano (60 p). „Am arătat că putem fi o grupare competitivă. Avem o defensivă bună, dar, desigur, trebuie să și învingem. Am evoluat cum ne-am dorit, cu excepția primelor 15 minute. Este un campionat ciudat”, a susținut Leonardo, antrenorul „rosso-nerrilor”. Celelalte dispute ale etapei a 29-a: Atalanta – Livorno 3-0 (Padoin, Chevanton 2); Bari – Parma 1-1 (Masiello / Zenoni); Cagliari – Lazio Roma 0-2 (Rocchi, Floccari); Chievo Verona – Catania 1-1 (Pellisier / Lopez – 11 metri); Siena – Bologna 1-0 (Larrondo); Sampdoria – Juventus Torino 1-0 (Cassano).

„Distrugătorul” Messi
Lionel Messi a fost încă o dată magnific în deplasarea de la Zaragoza, trei din cele patru reușite ale Barcelonei fiind opera sa, 4-2. Ibrahimovic și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, gazdele punctând de două ori prin Adrian. Pep Guardiola, tehnicianul catalanilor, a mărturisit că nu are adjective pentru a aprecia performanța lui Messi, însă „toți am muncit din greu. Este un pas uriaș înainte. Nu mai există un alt campionat cu două echipe care să aibă atât de multe puncte. Am trecut cu bine un adevărat test”. Restul întâlnirilor de duminică: Malaga – Villarreal 2-0 (Baha 2); Mallorca – Atletico Madrid 4-1 (Victor, Aduriz, Lopez – autogol, Mattioni / Forlan); Osasuna – Racing Santander 1-3 (Flano / Colsa, Fernandez, Diop); Valencia – Almeria 2-0 (Mata, Silva). Așadar, la vârful ierarhiei rămâne egalitatea dintre Real Madrid și FC Barcelona, ambele cu câte 68 de puncte, Valencia fiind a treia, cu 50 p.

Schalke rămâne a doua
În cazul unei victorii, Schalke 04 putea urca pe primul loc al clasamentului din Germania, dar a obținut un singur punct la Hamburg, 2-2 (Kuranyi, Rakitic – 11 metri / Van Nistelrooy, Pitroipa), astfel că rămâne a doua, cu 55 p, după Bayern München (56 p). Apoi, Wolfsburg s-a făcut de rușine, cedând cu un neverosibil 1-5 (Grafite / Gekas 3, Ramos 2) cu „lanterna roșie” Hertha Berlin.

Marseille s-a impus în derby
Olympique Marseille a urcat pe poziția a patra din Ligue 1, după ce a câștigat derby-ul cu Lyon, 2-1 (Kabore, Taiwo / Gomis). Nici Bordeaux nu s-a lăsat mai prejos și a triumfat cu Lille   3-1 (Ciani, Jussie – 11 metri, Gourçuff / Hazard), iar Montpellier a dispus de Valenciennes cu 2-1 (Montano, Marveaux / Ben Khalfallah). „Startul nostru a fost mai mult decât mediocru. E ceva ce îmi este greu să înțeleg și să accept. Au fost și câteva greșeli individuale”, a recunoscut Laurent Blanc, antrenorul campioanei Franței. Prin urmare, top 3 în Franța arată astfel: Bordeaux și Montpellier au câte 56 p, secondate de Auxerre, cu 55 p. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google