112

OPERAŢIUNE. Încă o rețea de trafic de persoane a fost destructurată – Minori drogați din Brașov, obligați să cerșească la Timișoara

  • article_251101_1.jpg
 

Bătuți, înfometați și drogați cu aurolac. Așa au fost trimiși la cerșit pe străzi, luni de zile, opt copii, racolați din zonele defavorizate ale județelor Brașov și Timiș. Aceștia, proveniți din familii cu probleme sociale și dezorganizate, erau ademeniți de un alt minor, B.I., în vârstă de 17 ani, din Brașov, care le promitea câștiguri și un trai mai bun. Amăgite, victimele erau cazate în spații dezafectate din Timișoara, după care li se repartizau diferite locuri pentru cerșit, de preferință la semafoare, cu sarcina precisă de a strânge zilnic sume cuprinse între 50 și 100 de lei. În caz contar, copiii erau maltratați fizic.
În urma sesizărilor făcute de două familii din Brașov, polițiștii au început o anchetă. Astfel, după o monitorizare de două luni, cu sprijinul comunitarilor bănățeni, polițiștii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane, din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) din Brașov și Timișoara, sub coordonarea procurorilor, i-au depistat pe traficanți, cinci la număr, în timp ce obligau câțiva minori să cerșească. În urma cercetărilor s-a stabilit că în perioada 2009 – 2010 au fost recrutați, transportați, cazați și exploatați prin supunere la cerșetorie, pe raza municipiului Timișoara, opt minori, cu vârste cuprinse între 10-15 ani, aceștia fiind ținuți peste noapte într-o casă părăsită.
Ca urmare, pentru trafic de minori, tânărul din comuna Teliu, B.I, precum și M.P., 28 de ani, din Timișoara, S.M., 38 de ani, din Caraș Severin, D.P., 34 de ani, din Reșița, și I.C., 35 de ani, din județul Timiș, au fost reținuți în 16 martie 2010, primind a doua zi mandate de arestare pentru 29 de zile, emise de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 20 de ani.
Potrivit procurorilor DIICOT, care au preluat cazul, toți suspecții în acest caz sunt recidiviști, având dosare pentru furt, tâlhării și alte fapte cu violență.

„Ne dădeau mâncare din butoi și ne culcau pe jos”
Dezvăluirile unuia dintre micii „sclavi” sunt cutremurătoare: „Am plecat de acasă în luna august 2009, împreună cu niște veri de-ai mei, la Timișoara. Acolo am fost dat de tânărul din Brașov la niște oameni, care m-au pus să cerșesc la semafor. Le duceam bani, dar niciodată nu erau mulțumiți și mă băteau, ca și pe ceilalți. Trebuia să dăm un milion pe zi. Ne dădeau mâncare din butoi și ne culcau pe jos, pe niște saltele. Am fost găsiți pe stradă de comunitari și duși la centru, dar am fugit de acolo, să venim acasă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google