Sâmbătă de foc

Sfârșit de săptămână încins. De asta au avut parte pompierii brașoveni, care au intervenit într-o singură zi la nu mai puțin de opt incendii iscate în județ.
Prima alertă a avut loc în jurul orelor 8.00, fiind anunțat foc într-o garsonieră de pe Aleea Constructorilor din cartierul Tractorul. Au fost trimise la adresă trei autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD, ultimul preluând o vârstnică intoxicată cu monoxid de carbon, care a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind apoi transportată la spital. După aproape o oră, pompierii au părăsit zona. Se pare că de vină pentru acest incident cu pagube materiale a fost efectul termic creat în garsonieră, din cauza amplasării mobilierului prea aproape de sursa de încălzire.
După orele 13.30, militarii au plecat cu patru autospeciale la Tărlungeni, unde a ars o magazie de 360 mp, dar și acoperișul casei din aceeași curte. Incendiul a fost stins după aproape trei ore, pompierilor brașoveni alăturându-se și voluntarii din Serviciul pentru Situații de Urgență din comună. Cauza probabilă raportată, un scurtcircuit la un cablu electric neizolat corespunzător.
Incendiu cu repetiție
Cea mai dificilă intervenție a fost, însă, în cartierul Craiter, unde au fost mobilizate la aceeași adresă mai multe echipaje de pompieri, din cauza a două focare. La orele 15.00 s-a anunțat un incendiu pe strada Fanionului, la o anexă, posibil din cauza unui scurtcircuit produs la instalația de electricitate. Cu ajutorul a două autospeciale, acesta a fost lichidat într-o oră. După 40 de minute de la plecarea pompierilor, printr-un alt apel telefonic s-a anunțat că și casa din curte a luat foc. De această dată, au fost trimise cinci autospeciale. Intervenția nu a fost lipsită de dificultate, având în vedere că acoperișul vilei era construit din azbociment, mai greu de îndepărtat pentru a se ajunge la focar. În momentul izbucnirii incendiului, în imobil se afla un bătrân. După ore bune, după ce au anihilat flăcările și s-au asigurat că nu mai există nici o sursă pentru reizbucnirea unui incendiu, pompierii au părăsit zona. În urmă a rămas cenușa mobilierului din mansarda vilei fără acoperiș. Cauzele prăpădului rămân încă incerte, motiv pentru care au fost declanșate cercetări.
Curățenie de primăvară…
Între timp, în ajun de Florii a fost vânzoleală și pe miriștile județului, proprietarii terenurilor incendiindu-și uscăturile. Doar că, pe alocuri, focul a scăpat de sub control, producând pagube, fiind necesară intervenția pompierilor pentru ca flăcările să nu se extindă la casele sau pădurile din apropiere. Astfel, în comunele Feldioara și Bod au ars câte un hectar de vegetație uscată, iar în Beclean opt hectare, fiind mobilizate mașinile de intervenție ale detașamentelor din zonele respective. Puțin după miezul nopții de sâmbătă spre duminică, în orașul Victoria, pe strada Chimiștilor, focul iscat pe o suprafață de 100 mp la vegetația uscată s-a extins și la magazia aflată pe proprietatea respectivă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



