Expres

Traian Băsescu a afirmat că 40% din diagnostice sunt greșite

Președintele și-a asumat greșala, el citând greșit un raport al unei comisii prezidențiale pe sănătate

  • article_251496_1.jpg
 

Traian Băsescu a citat greșit un raport al comisiei prezidențiale pe sănătate, afirmând că peste 40% dintre români sunt diagnosticați greșit.

Șeful statului a făcut această afirmație în cadrul dezbaterilor dedicate legilor educației, iar câteva ore mai târziu și-a exprimat regretul, pe site-ul Administrației Prezidențiale, pentru „neclaritățile rezultate în urma discursului”.
„V-aș ruga să observați o afirmație făcută foarte de curând de unul din statele importante din UE, care începe să demonteze un mit al medicilor pregătiți în universitățile românești. Este vorba de proaspete afirmații venite din Franța, care spun negru pe alb că medicii români sunt slab pregătiți. De altfel, vă pot spune că o comisie prezidențială care a evaluat sistemul de sănătate din România arată că rata de rateu în diagnostic ajunge la peste 40% în sistemul de sănătate românesc. Este un efect al sistemului de educație”, a declarat Traian Băsescu, ieri dimineață. El a dat ca exemple diagnosticarea greșită sau supunerea la intervenții chirurgicale a pacienților care nu necesită acest lucru.
„Președintele României, Traian Băsescu, regretă neclaritățile rezultate în urma discursului susținut luni, 29 martie a.c., în cadrul unei dezbateri publice pe tema noii legi a educației. Președintele Traian Băsescu a avut în vedere, în primul rând, nevoia creșterii calității educației noilor generații de medici”, potrivit unui comunicat al Departamentului de comunicare al președinției.
În documentul citat se menționează că „președintele a plecat de la concluziile Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiză și Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătății Publice din România, care arată că țara noastră se află pe primul loc în interiorul Uniunii Europene în ceea ce privește decesele evitabile”. „Președintele nu a dorit să minimalizeze eforturile extraordinare depuse de medicii români în locurile în care aceștia își desfășoară activitatea, însă consideră că sistemul nu poate fi îmbunătățit în absența unei creșteri solide a calității educației în universitățile de profil”, se mai arată în comunicat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google