CL a acordat facilități echipelor și sportivilor

Consilierii locali au aprobat luni un proiect de hotărâre privind modificarea unei decizii din 2007 care vizează interzicerea desfășurării oricăror activități – altele decât cele prevăzute în programa școlară – în incinta instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Brașov. Prin noua decizie este permis accesul structurilor sportive (respectiv al unor echipe care practică diferite sporturi) în sălile de educație fizică din cadrul unităților de învățământ din Brașov în mod gratuit, cu avizele și cu acordul scris al Direcției Sport și Tineret de sub autoritatea Consiliului Local. Potrivit expunerii de motive, scopul noii hotărâri este constituirea de parteneriate și asocieri sportive locale și naționale și susținerea activității de performanță a sportivilor cuprinși în alte structuri ale municipalității sau care activează pe raza orașului și sunt legitimate. (C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



