Politic

Numeroase cabinete stomatologice școlare pun lacăte pe ușă

Deputatul PD-L Florin Postolachi spune că principala cauză este subfinanțarea și că se caută soluții pentru remedierea situației

  • logomytex.png
 

Deputatul PD-L, Florin Postolachi, s-a declarat ieri, într-o conferință de presă, nemulțumit de faptul că tot mai multe cabinete stomatologice din mediul preșcolar, gimnazial, liceal și studențesc au fost abandonate din cauza subfinanțărilor. „Pentru a vedea care este situația acestora, am solicitat precizări de la Ministerul Administrației și Internelor, de unde mi s-a precizat că, potrivit legislației, finanțarea activităților de asistență medicală în unitățile de învățământ se asigură de la bugetul local, din sumele transferate de la cel de stat”, a afirmat Postolachi. El a precizat că, din păcate, de la bugetul Ministerului Sănătății nu a mai ajuns nici un ban în plan local. „Cum nu au mai fost virate de mult timp sumele necesare funcționarii acestor cabinete, multe dintre ele au fost desființate! Căutăm soluții pentru remedierea acestei situații”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google