SCM Fenestela Brașov a achiziționat doi hocheiști slovaci

Oficialii clubului au anunțat și aducerea a doi jucători de la SC Miercurea Ciuc
Așa cum am anunțat în urmă cu ceva vreme, cei de la SCM Fenestela 68 Brașov l-au transferat pe portarul slovac Patrick Polc, de la gruparea de primă ligă Spisska Nova Ves. Totodată, brașovenii l-au înregimentat și pe conaționalul acestuia, fundașul Richard Filip, care în sezonul precedent a evoluat în liga a doua din Slovacia, la Piestany.
„Suntem săraci, chiar și pentru a face transferuri ieftine. Cei doi au venit liberi de contract, au salarii mult peste media celorlalți componenți ai lotului, dar ne vor ajuta. Polc a fost desemnat doi ani la rând cel mai bun portar în Liga Mol, pe când activa la HC Csikszereda, iar Filip a mai trecut pe la noi acum doi ani și când ne-am despărțit i-am spus că va reveni în momentul în care vom fi pregătiți pentru un hocheist de valoarea lui. A confirmat la Piestany, unde a fost cel mai bun fundaș din campionat, în 52 de meciuri reușind 37 de puncte. Pe lângă aceștia, vrem să mai aducem cel puțin doi jucători de la Sport Club Miercurea Ciuc. Avem deja discuții cu ei, sunt șapte sportivi liberi de contract, printre care Levente Hozo, Szöcs Szabolcs, Peter Robert sau Papp Szabolcs”, a precizat președintele Miklos Erwin.
Altfel, în perioada 1-15 iulie, brașovenii vor efectua un cantonament la mare, după care vor reveni la Patinoarul Olimpic și vor începe pregătirea pe gheață.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




