„Stegarii” au plecat cu mâna goală din „Ghencea”

FC Brașov nu a reușit să câștige vreun punct în confruntarea din deplasare cu Steaua, din etapa a 25-a a Ligii 1 la fotbal, încheiată cu victoria „roș-albaștrilor”, 1-0. Prima repriză a fost la discreția gazdelor, care au deschis rapid scorul, Pleșan speculând gafa de începător a lui Coman, care a scăpat în față mingea șutată din lovitură liberă de Arm. Karamyan. După pauză, „galben-negrii” au avut câteva ocazii importante, dar Zaharia și Landauri nu au găsit spațiul porții, iar Ilyes a lovit transversala. Antrenorul Viorel Moldovan, care a ișpășit ultima etapă de suspendare, a folosit următoarea formulă. Coman – St. Stancu, N. Diogo, Abrudan, Cr. Ionescu – I. Voicu, N. Grigore (min. 46 Sburlea), Măldărășanu, Landauri (min. 70 Cristescu) – Ilyes (cpt.) – Savic (min. 46 Zaharia). (L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




