Eva Tofalvi și-a demonstrat valoarea

Campionatele Naționale de biatlon au debutat ieri, la Piatra Arsă, cu probele de sprint.
În competiția senioarelor, Eva Tofalvi (SC Miercurea Ciuc) nu a avut emoții, învingându-le pe Dana Plotogea (Dinamo) și Mihaela Purdea (CSAMB Predeal), celelalte ocupante ale podiumului. La junioare I a triumfat Reka Ferencz (CSS Gheorghieni – Dinamo), care a fost urmată de Andreea Cioacă (CSS Dinamo Râșnov – CSAMB Predeal) și Diana Mihalache (CSS Brașovia – Dinamo). În concursul junioarelor II, cea mai rapidă a fost Ioana Cârstea (CSS Dinamo Râșnov – Dinamo), care le-a întrecut pe Irina Potângă (CSS Vatra Dornei – CSAMB Predeal) și Orszolya Tofalvi (CSS Miercurea Ciuc).
La seniori, pe prima poziție s-a clasat Roland Gerbacea, secondat de Răzvan Gârniță (ambii de la Dinamo), în timp ce pe locul al treilea a sosit Vasile Șneaga (CSAMB Predeal). La juniori I s-a impus Remus Faur (CSS Dinamo Râșnov – Dinamo), al doilea a fost Ștefan Gavrilă (CSAMB Predeal), iar pe poziția a treia s-a clasat Adrian Cojenelu (CSS Dinamo Râșnov – CSAMB Predeal). La juniori II a câștigat Petrică Hogiu (CSI Vatra Dornei), podiumul fiind completat cu Marian Dănilă (CSS Baia Sprie) și Victor Pânzaru (CSI Vatra Dornei).
(L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




