„Rulmentistele” au nevoie de puncte

În acest sens, s-au realizat câteva transferuri importante
După o pauză de două săptămâni, Liga Națională de handbal feminin va continua astăzi, cu etapa a 21-a, CS Rulmentul Brașov urmând să se dueleze, de la orele 11.00, în deplasare, cu HCM Știința Baia Mare. Cu un picior în eșalonul secund, „rulmentistele” au realizat trei transferuri în această săptămână, încercând să adune punctele necesare salvării. Astfel, au semnat pe un an și jumătate portărița Cristina Sântămărean și interul Viorica Pavel. Săptămâna viitoare va ajunge la Brașov și extrema stângă Petronela Fedorneac, care a evoluat în ultimul timp la Itxaco, în Spania. Ea va juca doar până la finalul stagiunii, dar în același timp va continua să se ocupele de grupele de copii pe care le antrenează la formația iberică, „rulmentistele” obligându-se să-i plătească transportul.
Despre confruntarea de astăzi, antrenoarea Mariana Târcă a punctat: „Este important să jucăm bine. Ne vom încerca șansa, să vedem ce vom reuși. Am încredere că vom izbuti să ne salvăm, mai ales după aceste transferuri”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




