112

Tuberculoza dă târcoale Maternității

O tânără mămică din Ormeniș a fost depistată pozitiv la Bacilul Koch

  • article_252289_1.jpg
 

La mai bine de o lună după ce o tânără de 21 de ani din Ormeniș a născut în Maternitatea Brașov, cadrele medicale, dar și celelalte mămici care au avut-o colegă de salon au aflat cu surprindere că femeia are TBC pulmonar. Deși reprezentanții Maternității susțin că ei au descoperit cazul imediat după ce fata de 21 de ani a născut, din documentele medicale rezultă altceva.
Mai precis, potrivit datelor oferite de dr. Mădălina Siminea, purtătorul de cuvânt al Direcției  de Sănătate Publică (DSP) Brașov, tânăra a născut în 20 februarie și abia pe 26 martie a ajuns la Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov, fiindcă nu se simțea bine. Imediat ce analizele au depistat-o pozitivă la Bacilul Koch, conform procedurilor, spitalul și DSP Brașov au declanșat ancheta epidemiologică, pentru a stabili sursa și mai ales persoanele care au intrat în contact cu bolnava. Mai multe cadre medicale, dar și mamele ce au fost internate cu tânăra, precum și lăuzele cu care s-a întâlnit la alăptat în Maternitate au intrat în atenția specialiștilor.
„Pacienta a fost adusă la noi în 26 martie cu un sindrom febril, tuse. În urma investigațiilor s-a confirmat diagnosticul de tuberculoză extinsă bilaterală”, a declarat medicul care o are în grijă la Spitalul TBC.

Nou-născutul este sănătos
Cu toate acestea, nou-născutul adus pe lume de mama bolnavă nu a fost infectat cu tuberculoză. Acesta are o evoluție bună și se află sub tratament preventiv – chimioprofilaxie – pentru a evita îmbolnăvirea. Cadrele medicale și pacientele care au intrat în contact direct cu fata bolnavă vor fi și ele atent monitorizate.
„Vor fi luați în evidență toți cei care au intrat în contact cu persoana respectivă. Copiii nevaccinați ai contacților din Maternitate vor fi dați în supraveghere la medicii de familie și, la indicația medicului ftiziopediatru, vor face și testarea pentru TBC și, după caz, chimioprofilaxie. Lăuzele și personalul din Maternitate cu care a intrat în contact vor face investigații radiologice sub supraveghere”, a mai spus purtătorul de cuvânt al DSP Brașov.
Tânăra este internată și primește tratamentul medicamentos împotriva TBC-ului. Medicii spun că starea acesteia este ameliorată. Pentru o vindecare totală, fata ar trebui să stea internată și să urmeze tratament cel puțin două luni de zile. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google