Editorial: 0-3

Comisia de Disciplină a LPF a dat, în sfârșit, victorie la „masa verde” pentru FC Timișoara în disputa cu Rapid în „cazul Varga & Bălan”, însă telenovela este abia la început. Vor urma alte decizii ale forurilor superioare interne, verdictul TAS, dar, foarte probabil, și judecăți în instanțele civile, pentru că acest
3-0 „violet” poate răsturna ierarhia calificărilor în cupele europene, iar interesele financiare și orgoliile patronilor din fotbalul românesc sunt nemăsurate.
Sigur, cu zgârcenia-i proverbială, giuleșteanul șef George Copos a greșit, amânând dincolo de limita legală achiziționarea „studenților”, în dorința de a-l determina pe neguțătorul Vasile Șiman să scadă semnificativ din preț. Practica antedatării contractelor în ograda jongleriilor lui Mitică Dragomir și a transferurilor la „sateliții” „sateliților” în cea federală era împământenită și, posibil, neluându-l în calcul pe revoluționarul Iancu, omul se bizuia pe faptul că Omerta va continua să funcționeze, astfel că s-a fript rău. În amintitul dosar, după cum corect a sesizat Adrian Porumboiu, vina principală o au, însă, subalternii lui „Corleone”, în frunte cu „Zimbrul” observator, care au pus viza pe carnetele jucătorilor contestați și le-au dat, la momentul respectiv, O.K.-ul intrării pe teren, acesta putând fi asul câștigător din mâneca fracului „vișiniu”.
Imediat, s-a declanșat avalanșa amenințărilor. Mulți conducători, frustrați, cu Gigi Becali portavoce, vor să-l mazilească pe „Oracolul din Bălcești”, din ce în ce mai lipsit de credibilitate, acuzându-l de partipriuri și că a luat șpagă. În replică, simțind că jilțul protectorului lor scârțâie serios, bănățenii solicită redeschiderea „Valizei” mitei de la Cluj și retrogradarea Stelei.
De netăgăduit, marți, la Adunarea Generală, vom asista la noi atacuri grobiene la persoană, la destule „sifonări” abjecte, la alte alianțe războinice, astfel încât, modest și chinuit din punct de vedere sportiv, campionatul s-a transformat într-un circ de prost gust..
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




