112

Protestul angajaților de la Cadastru continuă

Ieri, la orele 12.00, ei au întrerupt lucrul

  • article_252464_1.jpg
 

Pentru că nu au primit nici un semnal pozitiv de la autoritățile guvernamentale privind clarificarea sau, cel puțin, discutarea nemulțumirilor lor privind noua grilă de încadrare în muncă, angajații Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Brașov au întrerupt ieri lucrul în jurul orelor 12.00, ieșind să protesteze în fața intituției. Astfel, doar brașovenii care au mers la oficiul respectiv la primele ore ale dimineții și-au putut rezolva problemele, restul fiind invitați să revină în zilele următoare.
Registratorul-șef al Serviciului de Publicitate Imobiliară din cadrul OCPI Brașov, Mihai Taus, ne-a precizat că acțiunea a fost similară cu a altor oficii de cadastru din țară, precum cele din Constanța, Arad, Craiova și București: „Până la orele 12.00 s-au preluat cereri de la clienți, după care am întrerupt toți lucrul. În continuare, așteptăm decizia sindicatului privind formele de protest din zilele următoare”.
Reamintim că angajații OCPI din toată țara sunt nemulțumiți cu privire la modificările legislative pe care le-au aflat cu ocazia publicării în Monitorul Oficial, din data de 9 aprilie 2010, a unei hotărâri guvernamentale cu efecte negative asupra veniturilor lor salariale. Astfel, prin transformarea actualului personal contractual în „personal contractual și funcționari publici”, venitul salariaților de la Cadastru va fi diminuat considerabil, după calculele acestora, cu până la 70% față de cel obținut în 2008.      (C.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google