Sport

Gianni Merlo a fost impresionat de Patinoarul Olimpic

„Noi, jurnaliștii, trebuie să apărăm sportul de corupție și trucaje”, a spus președintele AIPS

  • article_252563_1.jpg
 

Brașovul a avut, la începutul săptămânii, un oaspete de marcă, președintele Asociației Internaționale a Presei Sportive, italianul Gianni Merlo, vizitând, la invitația oficialităților locale și a Direcției Județene de Sport, bazele unde vor avea loc unele competiții la FOTE 2013.
„Am avut ocazia să trec pe la Tg. Mureș, Brașov și Sinaia, o parte a României pe care nu o cunoșteam. Brașovul este un oraș care crește. Sunt idei interesante, se investește în sport, lucru extrem de important, întrucât acesta este catalizatorul unei societăți. În sport, copiii și bătrânii vorbesc aceeași limbă, este o modalitate de interacțiune a generațiilor. Nu se întâmplă așa ceva prin baruri sau în alte locuri. Nici măcar în muzică, unde gusturile diferă în funcție de genul preferat. În schimb, un campion este judecat la fel de toată lumea, indiferent din ce disciplină provine, fie că vorbim despre Messi sau despre un atlet, un baschetbalist sau un handbalist. Noi, jurnaliștii, trebuie să apărăm sportul de corupție și trucaje”, a opinat Gianni Merlo.
În periplul său prin Brașov, italianul a trecut și pe la Patinoarul Olimpic: „Este ceva extraordinar pentru oraș. Am văzut că și publicul merge cu entuziasm să patineze și să se destindă. România nu excelează în disciplinele de iarnă și nici nu este posibil să se schimbe ceva de azi pe mâine. Însă, în cinci ani, țara voastră ar putea crește enorm, mai ales că aveți munții aproape și oricine are acces ușor la pârtii, nu trebuie să caute în altă parte”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google