„TRADIŢIE”: De 1 Mai, brașovenii au umplut de gunoaie locurile de picnic

Profitând de cele două zile libere și de vremea frumoasă, brașovenii au evadat pentru câteva ore în mijlocul naturii, la „iarbă verde”.
Unii, care au avut posibilitatea, au mers în locuri mai îndepărtate și izolate. Alții, cu posibilități materiale mai reduse ori mai comozi, au ales zonele din apropierea orașului, unele special amenajate pentru picnic, altele transformate de oameni în astfel de locuri. Zona lacului din Noua a fost invadată de câteva sute de brașoveni, astfel că vetrele pentru grătare amenajate de Primărie s-au dovedit insuficiente, iar focurile au fost aprinse peste tot, chiar și la câțiva metri de pădure. În aceste condiții, lucrătorii operatorului de salubritate au avut serios de curățat după picnicari, deoarece mulți dintre ei au preferat să ignore coșurile de gunoi și să lase resturile împrăștiate pe jos, astfel că ieri dimineața, parcul era curățat. Probabil că până spre seară s-a umplut din nou.
Alte zone arată jalnic
Alte zone, care nu se află în administrarea autorităților locale, nu beneficiază de acest tratament. Astfel, picnicarii pot fi văzuți și în zona Dâmbul Morii, pe marginea pârâului Timișul Sec, dar și pe terenurile dintre cartierul Tractorul și porțiunea dintre cartierul Tractorul și Grupul Școlar Industrial Rulmentul.
În aceste zone, totul depinde de bunul simț al celor care vin aici pentru a petrece câteva ore. „Eu, de câte ori vin aici, adun gunoaiele în pungă și le arunc la container. Nu îmi place nici mie când văd câmpul plin de peturi și pungi. Le mai strâng și pe ale altora și le las grămadă pentru a fi luate”, spune unul dintre brașovenii ieșiți la iarbă verde, pe câmpul de lângă strada 13 Decembrie.
De altfel, nici unul nu spune că ar uita vreodată gunoaiele în locul unde a stat „la grătar”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



