Pensionarii nu pot merge la băi în vârf de sezon estival

Prin Legea bugetului de asigurări sociale nu au fost alocate fonduri pentru bilete de tratament în lunile iulie și august
Casa Județeană de Pensii mai are circa 40 de bilete de tratament la dispoziția celor interesați de a pleca la tratament în următoarele zile. Luni mai erau 150 de bilete, pentru aproape toate stațiunile importante din țară: Tușnad, Techirghiol, Sovata, Herculane, Felix, Eforie Sud, Eforie Nord, Covasna, Călimănești, Buziaș, Sângeorz Băi, Sărata Monteoru, Saturn, Pucioasa, Sinaia, Slănic Prahova, Amara sau 1 Mai. Acum, cele mai multe tichete sunt pentru Sinaia și Sângeorz Băi, pentru celelalte stațiuni fiind doar câte un loc. Pensionarii care doresc cumpărarea unui bilet trebuie să vină la Casa de Pensii cu buletinul sau cartea de identitate, cu recomandarea medicală care trebuie să conțină numele stațiunii unde i se recomandă a face tratamentul, dar și cu cuponul de pensie pe luna aprilie, pe baza acestuia calculându-se prețul pe care pensionarii trebuie să-l plătească pentru bilet. Acestea mai pot fi procurate astăzi, între orele 8.00 și 16.00. Și salariații bugetari ori persoanele care au contract cu Casa de Pensii și vor să plece la tratament trebuie să se prezinte la CJP cu o adeverință de la salariu/venit, buletinul sau cartea de identitate și cu recomandarea medicală care trebuie să conțină numele stațiunii unde i se recomandă a face tratamentul, pentru a obține un bilet.
De când s-a schimbat sistemul de acordare a biletelor de tratament pentru pensionari CJP Brașov, are probleme de vânzare a acestora. Pentru că lista celor cărora le-au fost repartizate biletele din fiecare serie este stabilită la nivel central și ajunge târziu în teritoriu, pensionarilor le rămâne foarte puțin timp să achite și să-și ridice biletele. Alți pensionari nu au urmărit anunțurile făcute de CJP și nu au aflat în timp util despre faptul că le-au fost repartizate bilete și nici nu au putut fi contactați pentru a fi anunțați. O altă explicație ar fi indecizia pensionarilor, care depun solicitări pentru mai multe luni și se răzgândesc în ultimul moment.
Pensionarii care ar fi dorit să plece la tratament în lunile de vară trebuie să știe că anul acesta, pentru lunile iulie și august nu vor fi repartizate nicăieri în țară bilete. „Așa a fost prevăzut în legea bugetului de asigurări sociale. Noi le-am atras atenția pensionarilor să nu depună cereri pentru bilete pentru aceste două luni de vârf de sezon”, a declarat Mihail Tarbă, directorul CJP. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



