Control fulger în Piața „Star”

Protecția Consumatorilor dă amenzi între 1.000 și 10.000 de lei pentru lipsă de informare
Comisarii Protecției Consumatorilor (CJPC) Brașov le-au făcut ieri o vizită vânzătorilor din Piața „Star”, verificând modul în care aceștia comercializează marfa. Cei 10 reprezentanți ai autorității au verificat, prin sondaj, etichetele și datele de proveniență ale mărfurilor de pe tarabe, precum și calitatea produselor. Astfel, s-au constatat mai multe abateri de la un comerț civilizat, mai ales cu privire la informațiile insuficiente.
Cu această ocazie, directorul CJPC Brașov, Ionel Spătaru, ne-a declarat: „În acțiunea de marți am avut în vedere probleme legate de prezentare, prețuri și informare a consumatorilor asupra produselor. Am constatat că avem roșii, dar nu știm de unde provin acestea, nu știm nici prețul lor, așa că noi, ca și consumatori, trebuie să-l credem pe cuvânt pe vânzător când ne oferă informația. Sancțiunile de informare sunt cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei și cu siguranță se vor aplica, pentru că lucrurile trebuie să intre
într-o stare de normalitate. Consumatorul, în momentul în care achiziționează un produs, trebuie să știe ce cumpără, de unde provine și cât costă. În unele cazuri, abaterile sunt încadrate la omisiuni înșelătoare. De exemplu, la pâine: dacă pe etichetă scrie «pâine cu cartofi», așa trebuie să fie, nu cu fulgi de cartofi, pentru că este o diferență enormă. Pentru acest lucru, sancțiunea legală este cuprinsă între 3.000 și 30.000 de lei”.
Nereguli nu au fost găsite doar în piață, ci și în unitățile alimentare din hală, cum ar fi carne cu etichete netraduse sau ținută necorespunzătoare a angajaților de la tejghele.
Ca urmare, mai mulți comercianți au fost invitați la sediul CJPC, pentru încheierea proceselor-verbale de constatare a neregulilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



