112

Incendiu la Hotelul „Sport” din Poiana Brașov

Din cauza unei lămpi de benzină, a ars acoperișul, pe o suprafață de 200 de metri pătrați

  • article_254319_1.jpg
 

Ieri, la orele 14.00, două autospeciale ale pompierilor brașoveni au fost direcționate spre Poiana Brașov, unde s-a anunțat că acoperișul Hotelului „Sport”, aparținându-i lui George Copos, a fost cuprins de flăcări. Pentru că focul se manifesta cu violență, alte două mașini ale reprezentanților ISU, precum și o autoscară mecanică au fost folosite în lichidarea incendiului. Imobilul era de ceva vreme în renovare, afaceristul intenționând să-l transforme într-un boutique hotel. Potrivit martorilor, acoperișul a luat foc de la o lampă de benzină, pe când muncitorii încercau să-l decoperteze de tablă. Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, ne-a declarat că incendiul a fost stins în aproximativ două ore: „Acoperișul a ars pe o suprafață de 200 de metri pătrați. Alte pagube semnificative nu s-au înregistrat, întrucât camerele nu erau mobilate”.

Foc la Metrom, într-o hală dezafectată
Dimineață, la orele 7.30, un alt incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată de pe platforma Metrom. Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale, focul fiind stins cu repeziciune, mai ales că în zonă se aflau materiale inflamabile. Pagube majore nu s-au înregistrat, cu excepția a cinci paleți cu băuturi, alcoolice și răcoritoare, ale unei societăți care închiriase spațiul pentru depozitarea lor, precum și câteva deșeuri de hârtie. Pentru că nu au găsit o sursă care să fi cauzat aprinderea flăcărilor în hală, se presupune că focul a fost pus intenționat. Astfel, au început cercetări, pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii incendiului.      (C.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google