Deputatul Tița vrea să termine mandatul ca independent

Deputatul independent Gabriel Tița a ținut ieri, într-un comunicat de presă, să explice motivele pentru care nu a aderat la formațiunea politică formată recent din foști parlamentari independenți. „Nu sunt convins că această formațiune, declarată de stânga, are șanse de reușită în fața alegătorilor sau, cel puțin, nu acum, în situația economică și socială actuală. Nu am făcut nimic care să arate că sunt un traseist politic și nu mă voi dezice nici acum. Îmi voi continua mandatul ca independent, echidistant față de diferitele permutări de grupuri politice”, a spus Tița. El a menționat, însă, că a purtat o serie de discuții cu liderul foștilor independenți, Gabriel Oprea – care este ministrul Apărării, pe tema situației industriei de apărare din județul Brașov, „prezentându-i propuneri concrete pentru revigorarea activității UM Tohan Zărnești, respectiv crearea a circa 1.000 de locuri de muncă în contextul în care societatea va prelua activități de neutralizare a armamentului cu durata de viață expirată”. Sursa citată a declarat că va colabora cu reprezentanții PD-L în vederea implementării unor proiecte de investiții în colegiul unde a fost ales.
(C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




