Sport

„Stegarii” le-au dat ieșenilor bilete pentru eșalonul secund

  • article_254886_1.jpg
 

Având sabia deasupra capului, Poli Iași era obligată să câștige partida de ieri cu FC Brașov, disputată pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, pentru a mai spera că va evolua și în sezonul viitor pe prima scenă a fotbalului românesc.
Cum „stegarii” s-au resemnat deja cu poziția liniștită de la mijlocul ierarhiei, în primele 45 de minute moldovenii s-au jucat cu ocaziile, exasperându-l pe tehnicianul Dumitru Dumitriu. După șansa lui Bujor, din primele 10 minute, N. Diogo le-a dat și el o mână de ajutor rivalilor și l-a faultat în careu pe Diarrassouba, însă Mincă a parat penalty-ul executat de Cr. Munteanu. Mateiu a făcut și el un fault în suprafața de pedeapsă, dar arbitrul Cristi Balaj a închis ochii, după care șutul lui Bujor a fost scos excelent de Mincă. De partea cealaltă, „galben-negrii” nu au apărut prea des în fața porții adverse, Sburlea irosind cea mai mare ocazie în minutul 45. Primul sfert de oră al mitanului secund a fost unul plictisitor, după care au apărut și fazele de poartă. Mai întâi, Brăneț s-a remarcat la „capul” lui St. Stancu din cinci metri, iar la acțiunea imediat următoare Mincă a deturnat lobul lui Viveiros. Până la final, „alb-albaștrii” au atacat, dar au demonstrat în multe rânduri că nu merită să rămână în Liga 1.
Vasile Dochița, administratorul delegat al „stegarilor”, a opinat la final: „Băieții s-au dăruit, au jucat foarte bine, în condițiile în care la Iași a fost foarte cald. Mincă a apărat extraordinar, intervențile sale dând încredere echipei. Consider rezultatul echitabil”.

Poli Iași – FC Brașov 0-0
Stadion:
„Emil Alexandrescu”; timp frumos; spectatori aprox. 2.000
Poli (albastru-alb/albastru/albastru): Brăneț (cpt.) 6 – Buta 6, Mihajlov 6, Cr. Munteanu 4, Străuț 5 – Viveiros 6, Negru 6, Ignatov 5 (min. 72 Cr, Bratu 4), Cr. Constantin 4 – Bujor 4 (min. 60 Bâlbă 4), Diarrassouba 5.5 (min. 76 V. Badea 5)
Antrenor: D. Dumitriu 5
FC Brașov (galben-negru/negru/galben): Mincă 7 – I. Voicu 6, Abrudan 6, N. Diogo 5.5, Ezequias 6 (min. 85 Oros) – Roman 5 (min. 46 Nene 6), Mateiu 6, St. Stancu 6 (min. 79 Chipciu), C. Munteanu (cpt.) 6 – Sburlea 6, Hadnagy 6
Antrenor: V. Moldovan 6
Arbitri: Cr. Balaj 6 – Z. Szekely 6 (ambii din Baia Mare),            R. Timar 6 (Marghita)
Cartonașe galbene: V. Badea / N. Diogo, Mateiu
Observatori: T. Constantinescu, N. Dobrescu (ambii din București)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google